Laura Georgescu, presedinte al Consiliului National al Audiovizualului urmarita penal de DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Georgescu Laura – Corina, președinta Consiliului Național al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată si instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, se arata in comunicatul de presa al biroului de informare și relații publice DNA.
In calitate de președinte al C.N.A. Laura Georgescu a instigat în perioada 2013 – 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. și care au fost soluționate prin sancționarea a șapte posturi de televiziune. In acest sens, Laura Georgescu a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea, cu amendă, a celor șapte posturi TV, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori.
”În concret, modalitatea de lucru în cazul acestor sesizări false era bine pusă la punct, iar pentru a se crea aparența de legalitate în privința acestor sesizări, parte dintre ele au fost lucrate într-un fișier „word” care păstra coordonatele formularului de sesizare on line, existent pe site-ul CNA (formularul on-line de sesizare – http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html).
Pornind de la un asemenea formular, angajați ai CNA fie au completat respectivele sesizări cu date nereale, la instigarea suspectei Laura Georgescu, fie au participat indirect, înregistrând o dată calendaristică modificată, nereală sau au permis ca sesizările să fie realizate de pe calculatoarele lor.
Trebuie subliniat că, după redactare, aceste sesizări cu date nereale erau printate și înregistrate ca și cum ar fi fost preluate de pe mail-ul instituției, deși acestea, în mod evident nu erau transmise pe mail, însă reprezenta modalitatea prin care Laura Georgescu păstra aparența de legalitate a acestor sesizări.” se mai arata in comunicat.
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.