Comisia Europeana solicita fratilor Micula returnarea despagubirilor obtinute la Curtea de Arbitraj

 

Comisia Europeană cere fraţilor Micula, despăgubiţi de România cu aproximativ 82 milioane de euro în urma deciziei Curţii de Arbitraj, să returneze întreaga sumă, conclizionând că despăgubirea plătită de România încalcă normele UE privind ajutoarele de stat.

comisia europeana1„În urma unei investigații amănunțite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România către doi investitori suedezi drept despăgubiri ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiții încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată”, a informat ieri CE.

Printr-o hotărâre arbitrală pronunțată în decembrie 2013 s-a constatat că, prin retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investițiilor, cu patru ani înainte de expirarea sa prevăzută pentru 2009, România a încălcat un tratat bilateral de investiții dintre România și Suedia. Instanța de arbitraj a obligat România să îi despăgubească pe reclamanți, doi investitori cu cetățenie suedeză, pentru că aceștia nu au beneficiat în întregime de schemă.

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie