Mediator in perioada alegerilor pentru Consiliul de Mediere

 

Se stia ca vor fi alegeri in 2015, inca din 2011, adica de la alegerile trecute. Atunci, perioada mandatului pentru Consiliul de Mediere era de 2 ani. Intre timp mandatul a fost stabilit pentru 4 ani. Trebuiau sa fie alegeri in 2013 pentru ca se termina mandatul celor care au fost alesi in 2011. Nu au fost. A fost doar hotararea de prelungire a mandatului CdM-ului in functie, pe legea civila care nu se aplica retroactiv. Se stia ca vor fi alegeri in 2015. Decizia CCR-ului nu a facut altceva decat sa oblige organizarea lor aproximativ cu 7-8 luni mai devreme.
FinalCe am constatat in organizarea acestor alegeri a fost lasatul pe ultima clipa a organizarii lor. Consider ca momentul potrivit pentru inceperea pregatirii alegerilor era cel in care dosarul a ajuns pe masa CCR-ului. Strategia de organizare a alegerilor putea fi pregatita din timp si ar fi fost folosita mai devreme(in caz de declarare a neconstitutionaitatii prelungirii mandatului) sau mai tarziu(adica atunci cand ar fi expirat prelungirea mandatului), dar tot in cursul anului 2015.
Tot ce a urmat dupa 4 decembrie 2014 ne-a aratat ca CdM-ul nu a facut niciun fel de demersuri, pana in acel moment, pentru a se achita de obligatia de organizare a alegerilor. Si aici vorbesc despre CdM ca si institutie pentru ca am vazut cu totii ca fostii membri s-au ocupat de propriile strategii de campanie. Inclusiv sedintele Comisiei Consultative mi s-au parut a fi doar un mod de tergiversare(dupa cum stim cu totii ultimul cuvant l-a avut tot Consiliul de Mediere) asa incat totul s-a facut in marea graba.
De ce intr-o perioada critica pentru profesie, in loc sa se concentreze pe situatie si pe ce era de facut in acel moment s-a ales, din nou, sa se tina in asa mica masura cont de ceea ce au dorit si cerut mediatorii?
De ce s-a facut sedinta in care s-au luat hotarari importante si definitive in privinta alegerilor doar dupa publicarea sentintei in Monitorul Oficial?
De ce s-a anuntat doar in 23 ianuarie calendarul alegerilor, mai ales ca pe documentul repectiv era scris decembrie?
De ce in momentul in care nu se mai putea face nimic s-a facut public (Facebook-ul este spatiu public) faptul ca hotararile luate in legatura cu alegerile nu au avut cvorum?
De ce s-a publicat de doua ori in Monitorul Oficial tabloul mediatorilor cu drept de vot?
In calitate de mediator votant am fost coplesita, la doar doua zile dupa anuntarea calendarului alegerilor, de numarul mare de mesaje electorale intrate in casuta mea de email si am inteles ca acele campanii nu au fost pregatite in weekend. Si am mai inteles ca membrii fostului CdM au ales sa se foloseasca, in interesul propriilor candidaturi, de timpul in care nu facut public acest calendar al alegerilor.
Am urmarit cu atentie si cu interes discutiile de pe grupurile, mai vechi si mai noi, ale mediatorilor. Am citit informatiile puse la dispozitia mediatorilor de candidati. Am vazut echipele declarate oficial si pe cele neoficiale. Am vazut campanii bazate pe actiuni proprii ale candidatilor si campanii bazate pe munca altora. Am observat atitudinea combativa a unor candidati, precum si atitudinea echilibrata a altora. M-a intristat sa vad ca au fost atacuri la persoana, interventii care nu aveau nimic de a face cu profesia, informatiile neadevarate vehiculate si folosite ca truisme. Si am constatat ca in toate grupurile de mediatori sunt prezente aceleasi persoane, ca sunt implicate aceleasi persoane. Chiar si cu cei care si-au facut simtita prezenta din decembrie incoace este vorba de cateva zeci de mediatori, chiar daca unele grupuri au cateva sute de membri (Voteaza Informat-949, Mediere Cluj- 159, Agora Mediatorilor- 275) sau cateva mii (Cafeneaua Mediatorilor-3195, Revista Mediatorilor- 3388). Si nu este nimic nou in aceasta situatie mai ales daca luam in calcul si numarul de colegi mediatori respondenti in sondajele initiate online de administratorii grupurilor de pe Facebook, de Tablou Mediatori sau MediereNet. Toate reflecta interesul manifestat de un numar mic de mediatori autorizati, fata de numarul celor inscrisi in tabloul mediatorilor, de a se implica in viata acestei profesii. Si sondajul realizat offline de IRES in luna februarie reflecta faptul ca doar cateva sute de mediatori stiau ca vor fi alegeri si erau dispusi sa isi exercite dreptul de vot. Pana si timpul alocat in calendarul alegerilor pentru numararea voturilor dovedeste ca previziunea numarului de mediatori care vor vota era mult sub numarul celor cu drept de vot.
Incidentele in ceea ce priveste dosarele depuse de candidati, actele cerute la dosar(acel certificat medical, adeverinta apartenentei la o asociatie profesionala) nu au facut decat sa scoata in evidenta multimea aspectelor neacoperite de procedurile stabilite in graba, care nu au mai putut fi reglementate din pricina vidului de putere care exista in acel moment. Si nu au fost doar acestea. Au urmat contestatiile si solutionarea lor, discutiile cu privire la obligatiile fiecarei comisii, modul in care informatiile publicate pe site-ul Consiliului de Mediere au aparut doar sporadic si cu mare intarziere fata de cele publicate pe retelele de socializare. Iar newsletter-ul CdM-ului a lipsit aproape cu desavarsire in aceasta perioada.
Si a venit si momentul mult asteptat al perioadei exprimarii votului. Inca din prima zi au aparut probleme cu firma de curierat: numerele de telefon de pe plicuri si/sau de pe listele puse la dispozitia lor de catre CdM erau gresite, curierii erau nervosi si nemultumiti, in unele zone s-au trimis sms-urile promise care anuntau sosirea buletinului de vot, in altele nu. Au inceput sa curga sesizarile si promisiunile de remediere a situatiei. Te umfla rasul, daca nu ar fi fost de plans.

Ce mi-a atras mie atentia?

In primul rand faptul ca din datele mediatorilor cuprinse in tablou doar numerele de telefon sunt corecte in cea mai mare proportie. Si tocmai acestea au fost gresite si amestecate. Adresa fizica a birourilor nu mai corespunde, de ceva vreme, cu realitatea, din ratiuni financiare(renuntarea la spatii din lipsa veniturilor si neactualizarea datelor in tablou din aceleasi motive). De aceea s-a specificat faptul ca mediatorii vor fi contactati de curier si ca acesta se va deplasa unde i se va indica de catre votant. Dar daca numarul nu era din zona curierului ce se mai putea face?
In al doilea rand cei care au fost interesati sa voteze si au contactat ei curierul, au avut parte de tot felul de situatii cu firma de curierat (au sunat de cateva ori pana a venit curierul cu buletinul de vot, li s-a spus ca vine curierul in aceeasi zi si nu a venit, au fost indrumati de curieri sa nu lipeasca buletinele de vot, nu li s-au acordat cele 15 minute de intimitate pentru exprimarea votului, nu li s-a mai gasit plicul cu buletinul de vot completat si au fost sunati si intrebati daca nu cumva au retinut plicul etc.).

In al treilea rand, din cei 304 colegi care au ales sa voteze la urna doar 236  si-au exprimat votul.
Si cu toate aceste „piedici” au votat aproximativ 4.200 de mediatori. Adica exista in jur de 2.500- 2.700 de colegi mediatori care au aparut, au votat si despre care nu se discuta nimic.
Exista si mediatori norocosi care nu au stiut sau nu au fost interesati de alegeri, dar la care a ajuns curierul fara nici un incident si care nu aveau nici o informatie, nu stiau nici cum sa voteze(dar i-a instruit curierul: „Nu e nevoie sa lipiti plicul, votati o singura persoana”) dar au facut-o?
Sa fie o coincidenta faptul ca au avut „incidente” la exprimarea votului cei care erau informati si implicati in viata acestei profesii?
In acest moment nu stim exact nici cati mediatori au votat, nici cate voturi au fost invalitate si motivul pentru care au fost invalidate pentru ca cifrele din procesele verbale ale Comisiei Electorale(neutilizate 2420 de plicuri) si cele ale Comisiei de Validare a Voturilor(au fost returnate un numar de 2391 de plicuri cu buletine de vot neutilizate) nu coincid. Oare a fost alegerea proprie a celor care nu au votat sau nu au votat pentru ca nu a ajuns buletinul de vot la ei?
Consider ca este necesar sa fie facute publice aceste informatii. Daca avem 6805 colegi cu drept de vot, iar 304 mediatori au optat pentru votul la urna inseamna ca au fost trimise prin curier 6501 buletine de vot. Din cifrele prezentate in procesul verbal al Comisiei Electorale rezulta ca au fost trimise doar 6409 plicuri prin curier, ca nu au fost predate toate plicurile cu buletine nefolosite de catre firma de curierat  si lipsesc buletine de vot din plicuri.

De ce s-au trimis cu 92 de buletine de vot mai putine? Cati mediatori au votat in realitate prin corespondenta? Cate buletine de vot nu au fost livrate destinatarilor? Care au fost criteriile de stabilire a validitatii unui vot exprimat? Cum au fost stabilite aceste criterii si de catre cine? Cate voturi au fost invalidate? Cate voturi au fost validate? De ce nu s-a prezentat aceasta situatie in momentul in care s-a publicat lista cu numarul de voturi obtinute de fiecare candidat?

Cum m-am simtit eu ca mediator in acesta perioada?

Tinand cont de modul in care am votat m-am simtit in evul mediu.

Dezamagita de faptul ca nu s-a facut nici un demers pentru a obtine un pret pentru inchirierea unei platforme de vot online pentru a putea face o comparatie intre costuri.
Revoltata de superficialitatea organizarii alegerilor motivata prin lipsa timpului.
Agasata si hartuita de multimea de emailuri si sms-uri electorale primite, mai ales ca erau mereu aceleasi, de incercarea de manipulare prin promisiuni care nu sunt viabile, dar care acopereau o parte din nemultumirile mediatorilor.
Am simtit ca sunt bagata in seama pentru ca se vroia ceva de la mine si eram constienta ca ma vor da uitarii pentru urmatorii 4 ani. Interesul si-a spus cuvantul.
Situatia s-a schimbat in momentul in care mi-am anuntat candidatura si brusc am fost scoasa din sfera de interes a candidatilor, chiar daca si eu puteam vota 9 persoane.
Mi-am dorit si eu, ca si alti colegi cu care am vorbit in aceasta perioada, sa se termine.
Sperand ca modul in care ne vor fi prezentate rezultatele nu ne va insulta inteligenta.

Anca Stancu, mediator

Cuvinte cheie: , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie