Radulescu Dragos Marian: „problema este ce se va intampla cu mediatorii daca noul Consiliu nu va schimba modalitatea de lucru a fostului Consiliu”
Redactor MediereNet.ro: Ce credeti ca se va intampla cu medierea dupa alegerea unui nou Consiliu de Mediere?
Radulescu Dragos Marian: „Medierea va merge mai departe, cu sau fara un Consiliu diferit, ea va merge mai departe. Problema este ce se va intampla cu mediatorii daca noul Consiliu nu va schimba modalitatea de lucru a fostului Consiliu. Sa nu uitam ca in ultimul an 3000 dintre colegii nostrii si-au suspendat activitatea sau s-au retras cu totul din profesie. Practic daca se va merge pe aceeasi directie, probabil ca intr-un an, doi vom ramane un numar extrem de mic de mediatori care vor practica mai departe aceasta profesie. Totul e ca noul Consiliu sa ii trezeasca pe mediatori din apatia in care au intrat si sa le arate ca medierea functioneaza si ca se poate practica si ca poti trai din mediere. In fond asta este visul orcarui practician.
Redactor MediereNet.ro: Care credeti ca sunt cele mai mari pericole in ce priveste profesia de mediator in Romania?
Radulescu Dragos Marian: „Pericolele vin din ce va spuneam. Faptul ca mediatorii sunt momentan intr-o stare de apatie. Nu mai au incredere in faptul ca medierea va functiona in Romania.
Al doilea factor pe care am putea sa-l identificam este legat de instabilitatea legislativa. S-au dat decizii pe care Curtea Constitutionala le-a declarat neconstitutionale, s-au introdus tot felul de proceduri cum a fost informarea care a cazut si in felul acesta oamenii nu au o siguranta. Medierea trebuie sa treaca de aceste schimbari periodice, oamenii trebuie sa inteleaga rostul pe care il are in societate si atunci medierea va functiona fara probleme. Poate e problema de educatie, probabil si sigur este o probleme de timp, dar am incredere ca noul Consiliul va reusi sa prinda aceasta stare de fapt existenta in prezent.”
Redactor MediereNet.ro: Veti contesta alegerile in cazul unui rezultat nefavorabil dumneavoastra?
Radulescu Dragos Marian: „Alegerile nu se contesta in cazul unui rezultat nefavorabil. Alegerile se pot contesta doar daca exista o frauda. Atata timp cat nu exista o frauda nu vad de ce ar fi contestate. Sa nu uitam ca eu cred ca scopul niciunuia dintre candidati nu este numai sa castige el pentru faima personala un loc in Consiliul de Mediere. Scopul este sa mearga medierea. Daca medierea merge atunci toti mediatorii vor avea de lucru si vor fi multumiti. Practic fiecare din noi cred ca ar trebui sa plece de la cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza cand a fost fortat sa abdice: ”Fie ca medierii sa-i mearga mai bine fara mine”. Nu cred ca persoana mea este importanta, ci faptul ca medierea trebuie sa mearga mai departe.”
Redactor MediereNet.ro: Ce veti face in situatia in care nu veti fi ales in Consiliul de Mediere?
Radulescu Dragos Marian: „Imi voi continua activitatea. Voi ramane mai departe mediator, voi face mai departe medieri, voi face mai departe mese rotunde, voi polariza in randul studentilor medierea, voi face propuneri pentru imbunatatirea cadrului actual atat la cel juridic (si ma refer la comisiile in care putem sa intervenim in procesul legislativ dar mai ales in ceea ce tine de comisii privitor la statut). Sa nu uitam ca statutul inca nu a fost aprobat si este una dintre problemele mari pe care noi le avem. De asemenea ma voi lupta mai departe pentru a rezolva problema ”obligarii de a fi intr-o asociatie”, cea care pe colegul nostru Paul Aghinita l-a costat dreptul de a candida la aceste alegeri. Deci practic mai este mult de facut in Consiliu sau in afara lui. Este activitate destula de facut si atunci voi continua si voi ramane mai departe fidel medierii.”
Seria de interviuri cu candidatii la alegerile CdM reflecta intru totul declaratiile telefonice ale acestora
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.