Mitroi Mugur Bogdan: „poate exista un pericol in dezvoltarea profesiei de mediere in Romania”

 

Redactor MediereNet.ro: Ce credeti ca se va intampla cu medierea dupa alegerea unui nou Consiliu de Mediere?

Mugur Mitroi, mediator

Mugur Mitroi, mediator

Mitroi Mugur Bogdan: „Fie ca se va alege un nou Consiliu, fie ca noul Consiliu va avea majoritatea membrilor din vechiul Consiliu, medierea merge inainte fara sa putem noi sa ne punem impotriva ei. Medierea are o anumita dinamica sociala pe care trebuie sa o respectam vrand nevrand, avand in vedere faptul ca medierea in sine, fundamental, este o profesie care se caracterizeaza printr-un fir rosu si anume utilitatea publica. Deci vrand nevrand am intrat in acest mers, este necesitatea dezvoltarii societatii pana la urma.”

Redactor MediereNet.ro: Care credeti ca sunt cele mai mari pericole in ce priveste profesia de mediator in Romania?

Mitroi Mugur Bogdan: „Categoric nu exista niciun fel de pericol in ceea ce priveste profesia de mediator in Romania. In schimb, poate exista un pericol in dezvoltarea profesiei de mediere in Romania, in sensul ca poate sa fie ingreunata aceasta dinamica naturala si fireasca de crestere prin faptul ca exista un conservatorism greu de inteles in randul multor candidati la functia sau demnitatea de membru in Consiliul de Mediere, conservatorism – si-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce spun – generat de activitatile din spate, deci activitatile de pana a deveni mediator. Profesia de baza isi spune foarte mult cuvantul in profesia de mediator. E foarte greu ca un candidat care a lucrat 20 de ani la stat, 12 ore, mergand pe principiul: ”sa mi se spuna si fac”, sa vina acum si sa reglementeze o profesie care chiar si in momentele de fata putem spune ca e la moment de pionierat. Si atunci principalul criteriu si fundamental pentru a avea un Consiliu de Mediere dinamic si o profesie dinamica, flexibila social, eu as spune ca ar fi reprezentat de faptul ca membrii din Consiliul de Mediere ar trebui sa fie prin esenta liberi profesionisti.”

Redactor MediereNet.ro: Veti contesta alegerile in cazul unui rezultat nefavorabil dumneavoastra?

Mitroi Mugur Bogdan: „Jocul democratiei inseamna sa accepti decizia majoritatii. Eu si echipa UCMR-ului (echipa din care fac parte) vom contesta aceste alegeri doar daca observam noi prin Comisia noastra de monitorizare ca exista suspiciuni de fraudare sau alte suspiciuni cu privire la Regulamentul de alegeri. Dar daca votul majoritatii mediatorilor, in conditii de legalitate evidenta si clara, spune ca echipa UCMR-ului ar trebui sa mai astepte, noi ne vom supune deciziei majoritatii.”

Redactor MediereNet.ro: Ce veti face in situatia in care nu veti fi ales in Consiliul de Mediere?

Mitroi Mugur Bogdan: „Sincer, onest si asa cum imi sta mie de obicei in fire, va spun ca voi face si ce am facut pana acum, adica voi promova in continuare medierea, voi dezvolta proiectele extrem de interesante pe care le-am avut noi ca si UCMR: Caravana Medierii, revista, carti de specialitate. Voi aduce in continuare oameni cu probitate morala si profesionala din toate colturile lumii in Romania pentru a dezvolta si a capata medierea in Romania locul care i se cuvine, avand in vedere faptul ca noi acum in aprilie avem Conferinta Mondiala a Mediatorilor in Bucuresti, deci eu am proiectele personale ale mele si ale echipei pe care noi le vom duce la indeplinire fara doar si poate, fie ca suntem, fie ca nu suntem, acelea sunt proiectele noastre, le iubim si vrem sa le ducem la capat.”

Seria de interviuri cu candidatii la alegerile CdM reflecta intru totul declaratiile telefonice ale acestora

Cuvinte cheie: , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie