Initiativa legislativa: Medicii vor putea trata pacienti in regim privat la spitalele publice dupa programul normal de lucru

 

Medicii vor putea trata pacienţi în regim privat la spitalele publice, după programul normal de lucru. Şi bolnavul internat în sistem public va plăti, dacă va alege în mod expres un anumit doctor. Aşa prevede o iniţiativă legislativă semnată de peste 100 de parlamentari.

spital coridorAutorităţile spun că proiectul – care reia idei mai vechi – e menit să crească veniturile personalului medical şi să desfiinţeze şpaga din sistem – nu să o oficializeze.

Potrivit proiectului, serviciile în regim privat vor putea fi acordate de către angajaţii spitalului, după orele lor de program sau de gardă. Dar şefii de secţie vor putea aduce şi personal medical din alte părţi. Pacienţii vor plăti onorarii şi în timpul programului, dacă vor cere un anumit doctor.

Invitat la ORA DE ŞTIRI, medicul Sorin Paveliu a vorbit pe larg despre motivele care îi determină pe doctorii români să plece din ţară şi despre posibilele soluţii pe care le-ar putea lua statul român!

Reprezentanţii pacienţilor sunt decişi să blocheze proiectul de lege iniţiat în Parlament. Vor cere şi intervenţia preşedintelui.

Medicii se întreabă cum va fi respectată directiva europeană care prevede că timpul maxim de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, mai mult de trei luni. Aceasta e deja o utopie în spitalele mari.

Directorii de spitale au îndoieli că medicii vor renunţa la cabinetele lor private ca să lucreze după program la stat, pe contract separat cu pacientul şi cu managerul. Banii îi vor împărţi cu spitalul. Tarifele şi celelalte detalii vor fi avizate de Ministerul Sănătăţii, care speră că astfel vor dispărea şi şpăgile.

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Sorin Paveliu, spune că veniturile personalului medical ar putea fi dublate fără o lege nouă. Potrivit unor sondaje, o treime dintre pacienţi discută cu un medic pentru internare şi îl recompensează informal. stiri.tvr.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie