Doar companiile chineze sunt interesate de constructia hidrocentralei de la Tarnita

 

Guvernul a primit pentru construcţia hidrocentralei de la Tarniţa, un proiect datând din perioada lui Nicolae Ceauşescu, oferte doar de la companii chineze, după ce termenul de depunere a documentelor de înscriere a fost amânat de mai multe ori, cu argumentul numărului mare de investitori interesaţi.

hidrocentrala-tarnitaLa sfârşitul lunii ianuarie, conducerea companiei Hidro Tarniţa, care va derula proiectul, de peste 1 miliard de euro, a anunţat că a primit, la termenul limită, oferte preliminare şi neangajante de la cinci investitori interesaţi, fără să precizeze însă care sunt aceştia şi spunând doar că lista investitorilor precalificaţi va fi publicată după analizarea documentaţiei depuse, urmând ca ulterior să se intre în următoarea fază a etapei de precalificare, cea de negociere.

Un document oficial obţinut de MEDIAFAX relevă că investitorii interesaţi de proiect, care au depus oferte în consorţiu, sunt doar din China, dintre care o companie înregistrată în Olanda.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie