Proiectul noului Cod fiscal. Rezerve, provizioane, dobanzi

 

Continuăm prezentarea propunerilor de modificare a Codului fiscal, cu elemente ce ţin de calcularea profitului, cuprinse în titlul II al actului normativ aflat în dezbatere publică.

codul fiscalCalcularea rezervei legale

Pentru simplificarea determinării limitei de deducere a rezervei legale, se propune ca bază de calcul profitul contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit. În textul propus, rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare.

De asemenea, se propune impozitarea rezervei legale la momentul utilizării, în cazul în carea ceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, precum şi eliminarea prevederilor potrivit cărora, în cazul utilizării rezervei legale, reconstituirea ulterioară a rezervei legale nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil.

Rezerva din facilităţi fiscale

Se propune modificarea prevederilor referitoare la impozitarea rezervei din facilităţi fiscale, în sensul că aceasta se impozitează la momentul utilizării, în cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă.

Citeste articolul integral pe legestart.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie