Sistemul ECRIS da batai de cap judecatorilor

 

La Judecătoria Cluj-Napoca, unii judecători încă nu știu să utilizeze corect sistemul ECRIS de gestiune a dosarelor în lucru, aspect care a dus la rezultate cel puțin absurde – au fost generate rapoarte automate cu o eficiență a utilizatorilor de 390%. Cu toate acestea, rapoartele tradiționale au reflectat care a fost, de fapt, modul de rezolvare a dosarelor.

aplicatie informatica ECRISSituația rapoartelor predefinite nu este una tocmai bună, evaluările arătând că există mari diferențe față de situația din rapoartele manuale, mare parte dintre acestea fiind cauzate de modul de lucru necorespunzător al programului ECRIS de către unele complete, care nu au închis documentele finalizate la timp.

Astfel, în urma controalelor realizate pe parcursul anului 2014 pentru a fi remediată situația, numărul dosarelor finalizate a ajuns să fie mai mare decât cele la care s-a participat. De exemplu, C19 a participat la 429 de dosare, dar au fost încheiate 1671, care a adus o operativitate de 390%, arată Clujust.ro.

Realitatea este alta – în 2014 a participat la 479 de cauze și au fost soluționate 454, operativitatea fiind de 94,78%. Acesta nu este singurul caz care arată inadvertențele din ECRIS, unii judecători având operativități de 194 sau 143%, în timp ce rapoartele manuale spun că valorile sunt 80,8%, respectiv 74,5%.

În altă ordine de idei, bilanțul anului trecut arată că volumul de lucru al Judecătoriei Cluj-Napoca a scăzut față de anul 2013 cu un număr de 1592 de cauze. Mihaela Gîdei, avocatura.com

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie