Ofertele bancilor pentru clientii cu credite in franci elvetieni
Cum sună ofertele concrete ale băncilor pentru clienţii cu credite în franci elveţieni? ECONOMICA.NET vă arată cu ce a venit fiecare bancă în parte la negocierea cu clienţii. Cazuri concrete.
Isărescu a îndemnat clienţii să meargă la bancă să negocieze cu băncile şi băncile să negocieze cu clienţii, pentru a găsi o soluţie la problema expolziei francului elveţian. Astfel, spune BNR, trebuie evitată o soluţie legislativă şi adoptată una pe înţelegerii între părţi.
În timp ce BNR vorbeşte de conversia la cursul pieţei cu discounturi pentru debitori, adică cu reducerea datoriei efective, situaţia în practică nu e tocmai ca în poveştile băncii centrale.
Băncile au luat unele măsuri pentru a ajuta clienţii cu credite în franci, însă cele mai multe sunt temporare. De asemenea, acolo unde este propusă conversia creditelor, aceasta se face la cursul băncii, fără discount, doar cu aplicarea unei dobânzi de piaţă la leu, dar peste cea din programul Prima casă, de pildă. Soluţiile cele mai avantajoase duc rata lunară exprimată în lei la nivelul din decembrie 2014.
Între timp, clienţii spun că au ajuns să aibă mari dificultăţi financiare şi se plâng de faptul că băncile oferă prea puţin, nu negociază efectiv, ci au soluţii standard şi, în general, pe termen scurt.
Raiffeisen Bank
„Pentru clienţii cu dificultăţi financiare care au credite credite în valută şi care doresc să convertească creditul în lei, banca oferă dobânzi fixe pe perioada restructurării, cu reducerea semnificativă a ratei lunare (între 20 şi 40%) şi cu reduceri graduale a datoriei (5% la fiecare doi ani pe perioada de maximum şase ani ai restructurării, cu condiţia ca plata ratelor reduse să fie la zi)”, anunţa Raiffeisen Bank într-un comunicat de presă.
Citeste mi departe pe economica.net
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.