Primul pas catre iesirea din insolventa a companiei de transport Edy Spedition: cautarea unui investitor

 

Edy International Spedition SA, care până în 2012 era cea mai mare com­panie de transport din România, cu o flotă de aproape 1.000 de cami­oane, a făcut primul pas către ieşi­rea din insolvenţă după ce creditorii au votat planul de reorganizare al transportatorului, care mai deţine o flotă de 283 de camioane.

Edy International SpeditionCel mai mare creditor este ING Bank, iar una dintre variantele propuse în planul de reorganizare este atragerea unui partener strategic. „Planul de reorganizare vizează măsuri precum creşterea gradului de utilizare a activelor societăţii, eficientizarea şi valorificarea celor neutilizate, creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor şi diversificarea acestora, creşterea eficienţei operaţionale prin reducerea costurilor indirecte şi prin creşterea marjelor de profitabilitate, îmbună­tă­ţi­rea capitalului circulant prin obţi­ne­rea de credite comerciale de la furnizori şi atragerea unui investitor sau partener strategic pentru preluarea afacerii“, au spus reprezen­tanţii Rovigo SPRL, administratorul judiciar al companiei.

Edy Spedition a intrat în procedura de organizare judici­a­ră, planul propus de Rovigo SPRL fiind confirmat prin de­cizia Curţii de Apel Braşov pronun­ţată săptămâna trecută, la doi ani şi jumătate de la intrarea în insolvenţă. Bogdan Alecu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie