Fiecare scoala va avea obligatoriu o comisie pentru prevenirea si combaterea violentei. Actele de violenta vor fi anuntate la inspectorat intr-o ora de la producere
Fiecare şcoală va avea fişe pentru înregistrarea oricărui act de violenţă, aşa cum este în toată Europa, iar în termen de o oră de la producerea unor astfel de fapte va fi anunţat inspectoratul şcolar, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru.
Inspectorul general şcolar a arătat, vineri, într-o conferinţă, că noul regulament şcolar stipulează foarte clar acţiunile ce trebuie întreprinse în cazul unor acte de violenţă în şcoli.
„Noul regulament şcolar reprezintă primul document fundamental, care include şi nomenclatorul actelor de violenţă. Aceste acte sunt clasificate în violenţe uşoare, violenţe grave. Este primul document în care apar proceduri de intervenţie de la nivelul şcolii prin Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei, proceduri care se referă la toate aceste categorii de intervenţie. (…) În momentul de faţă nu mai putem vorbi la general că avem violenţă mare sau mică. Este o fişă de monitorizare a actelor de violenţă. Aşa putem discuta prin elemente comparative, pe semestre, pe ani, pe categorii de violenţă, de la un an la altul. În momentul de faţă violenţa se măsoară prin elemente clare, stabilite prin acest nomenclator, aceste fişe ale actelor de violenţă, care există şi nivel european şi care sunt elaborate de Institutul de Ştiinţă a Educaţiei”, a explicat Lixandru.
Potrivit inspectorului general, orice act de violenţă, trebuie anunţat în termen de o oră inspectoratului şcolar.
Fiecare şcoală va avea obligatoriu o comisie pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Această comisie adoptă anual un Plan operaţional al unităţii şcolare privind reducerea fenomenului violenţei în mediul şcolar. Comisia de prevenire a violenţei analizează cazul, gradul de vinovăţie şi sancţiunea ce se impune, a mai spus Lixandru, precizând că nu susţine măsurile punitive, ci mai degrabă dialogul.
El a mai arătat că foarte important pentru prevenirea violenţei în şcoli este contractul educaţional, pentru că acolo sunt precizate obligaţiile clare ale părinţilor, ale cadrelor didactice şi ale elevilor.
„Acolo se spune foarte clar şi, pentru prima dată într-un document şcolar, ce trebuie să respecte elevii când sunt în unitatea de învăţământ. (…) Pentru prima dată apare cuvântul «etnobotanice», pentru că este un termen care în urmă cui 10 ani nu putea să fie prevăzut într-un regulament şcolar. De asemenea, apare pentru prima dată clar interdicţia de a intra în şcolă cu arme”, a adăugat şeful ISMB.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!