Radu Ghetea: Conversia creditelor in lei din oricare valuta reglementata printr-un act normativ ar putea fi neconstitutionala

 

Conversia creditelor în lei, indiferent din care valută, reglementată printr-un act normativ, ar crea un dezechilibru și ar putea fi neconstituțională, a declarat, miercuri, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB) și președintele CEC Bank, Radu Grațian Ghețea, într-o conferință de specialitate.

Radu Ghetea„În ceea ce privește propunerile de conversie a creditelor din valută în lei, ARB a făcut apel la BNR încă de anul trecut. Am primit sprijinul BNR să se facă un studiu de impact pe acest subiect. Studiul nu e deloc încurajator în ceea ce privește efectul asupra sistemului bancar. Rezultatele nu sunt publice, iar noi, ARB, le-am trimis la Parlament.

Cred că edificator este răspunsul domnului Cinteză, care spunea că impactul ar fi destul de neplăcut, iar băncile ar putea avea probleme destul de serioase.

Problema este deosebit de delicată. Se vorbește de exemple ale altor țări din Comunitatea Europeană, aflate în situații oarecum similare. Vreau să spun că nu sunt situații similare, totuși. În Ungaria, de exemplu, nu s-a vorbit de faptul că cel mai afectat este sectorul IMM, nu cel al populației. Conversia nu s-a făcut la un curs istoric, ci la cel din 7 noiembrie 2014. Cert este că, în opinia noastră, reglementarea conversiei indiferent din care valută în lei printr-un act normativ ar crea un dezechilibru, ar putea fi chiar anti-constituțională. De ce numai pentru cei în franci elvețieni? Dacă ne gândim, în 2006, cursul euro ajunsese la 3,9, după aceea a scăzut la 3,2, iar acum a ajuns la 4,5. De ce nu am auzit atunci „Je suis euro”, și doar acum „Je suis franc?” Bine, Doamne ferește să auzim și „Je suis euro”!”, a afirmat Ghețea, citat de Agerpres..

Oficialul ARB a făcut referire și la românii care s-au împrumutat în lei și care au plătit mai mult la un moment dat, dar și la faptul că, în opinia sa, autoritățile elvețiene vor lua măsuri pentru a calma situația. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie