Ministrul Muncii despre abuzurile angajatorilor asupra angajatelor insarcinate

 

Fenomen alarmant în rândul angajatorilor. Tinerele care rămân însărcinate riscă să îşi piardă locul de muncă, iar mamele care se întorc la serviciu sunt forţate să renunţe la job din cauza tertipurilor folosite de angajatori. Unele firme mari ajung până la a detaşa în alte localităţi angajatele însărcinate sau pe cele întoarse din concediul de creştere a copilului, astfel că femeile se văd nevoite să îşi dea singure demisia, informează România TV.

femeie insarcinalata muncindMai multe plângeri făcute de mame la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) arată că angajatorii sunt din ce în ce mai inventivi în a încălca legea şi a le face pe mame ori să-şi dea demisia, ori să accepte joburi mai prost plătite.

Un caz este cel al unei femei care în momentul în care s-a întors la muncă, într-o bancă, a aflat că a fost detaşată într-o altă localitate, fapt pentru care femeia a fost nevoită să îşi dea demisia. Alte cazuri sunt întâlnite atunci când femeile întoarse la muncă îşi dau seama că pe funcţiile lor sunt atribuţii din ce în ce mai puţine şi ajung să fie marginalizate.

Unele sunt chiar mai nenorocoase de atât şi află că joburile lor au fost pur şi simplu desfiinţate.

O altă metodă aplicată de angajatori este cea a evaluării la scurtă perioadă după întoarcerea din concediul de creştere a copilului şi evident rezultatele acestei evaluări sunt foarte slabe.

Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat, la România TV, că toate femeile care trec prin astfel de situaţii trebuie să se adreseze Ministerului Muncii, Inspecţiei Muncii şi Departamentului pentru Egalitate de Şanse.

„Le rog pe toate doamnele care se află în această situaţie să se adreseze Ministerului Muncii, Inspecţiei Muncii şi Departamentului pentru Egalitate de Şanse. Codul Muncii prevede clar ce obligaţii au angajatorii. Inspecţia Muncii are toate pârghiile pentru a asigura respectarea prevederilor contractului de muncă conform Codului Muncii, iar sancţiunile sunt pe măsură”, a declarat Rovana Plumb.

CNCD a dat şi amenzi legat de aceste sesizări care pleacă de la 1.000 până la 30.000 de lei şi pot ajunge chiar şi până la 100.000.

Fenomenul nu este unul cunoscut în toată amploarea lui pentru că femeile se tem să facă plângeri. Filip Stan, romaniatv.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie