Dreptul la proprietate ingradit prin Codul fiscal
Curtea Constituţională admite că prin Codul fiscal este îngrădit dreptul la proprietate în măsura în care neplata de către contribuabil a impozitului pe transferul dreptului de proprietate constituie motiv de refuz de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al adjudecatarului, în situaţia executării silite.
Problema în discuţie ridică aspecte de interes practic la executarea silită, iar Curtea Constituţională consideră că îi revine legiuitorului sarcina de a crea un mecanism apt să surmonteze deficienţele de aplicare a acestora.
Decizia Curţii a fost dată în soluţionarea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de o societate adjudecatoare, în urma unei executări silite
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate îngrădesc dreptul de proprietate prin faptul că din culpa unei alte persoane, respectiv a debitorului urmărit în procedura de executare ce s-a finalizat prin adjudecarea bunului, adjudecatarul se află în imposibilitatea de a-şi intabula dreptul de proprietate dobândit.
Apreciază că în mod greşit se impune adjudecatarului să facă dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate, întrucât obligaţia de declarare a venitului şi plata impozitului revin vânzătorului. Astfel, imobilul fiind dobândit printr-un act de adjudecare, debitorul avea obligaţia să depună declaraţia de venit, iar executorul putea reţine impozitul aferent transferului dreptului de proprietate numai în situaţia în care ar fi rămas suma respectivă după achitarea creanţelor debitorului.
Examinând conţinutul normativ al art. 77.1 din Codul fiscal, Curtea reţine că persoanele fizice datorează un impozit în raport cu veniturile realizate din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.
Citeste articolul integral pe legestart.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!