Mediator Lacramioara Radulescu isi depune candidatura la alegerile noului Consiliu de Mediere

 

Dragi colegi,

Încep cu îndemnul: Fii tu schimbarea pe care vrei s-o faci în Mediere!

mediator lacramioara radulescuCui mă adresez?

Ştiu că sunt prea puţin cunoscută şi mai ştiu că mă voi adresa unei mici părţi a mediatorilor, mai precis celor care vor să se scuture de lanţurile sclaviei, celor care vor să profeseze onest şi celor care vor să nu le mai fie ruşine atunci când se recomandă „Mediator”. Candidez pentru acei puţini colegi care-mi seamănă. Candidez pentru cei care trăiesc aceleaşi drame ca şi mine, pentru cei care au cheltuit 6.000 lei pe cursurile de iniţiere + autorizare şi alte sume uriaşe pentru a-şi deschide birouri ca ulterior să le închidă pentru că luni de zile nu le-a deschis uşa niciun client, pentru cei care n-au câştigat nici 1.000 de lei de când profesează dar sunt obligaţi anual să participe la cursuri de formare continuă de mii de lei şi să plătească taxe la asociaţii pentru că altfel sunt excluşi din profesie (!?!) şi nu în ultimul rând pentru cei care vor să aibă satisfacţia muncii şi profesiei lor.

Ce am încercat să schimb până acum şi n-am reuşit?

  1. Am început să lucrez la un proiect al Legii medierii aşa cum este ea reglementată în diverse state ale lumii. Nimeni nu ştia ce anume cuprindea concret acel proiect dar s-a împrăştiat imediat zvonul care a fost urmat de un atac josnic la persoana mea din partea celor care câştigă de la şi prin mediatori DAR NU DIN MEDIERI! Am abandonat proiectul pentru că atunci a fost prima oară când am constatat pe propria piele că majoritatea mediatorilor NU doresc schimbarea!!!!
  2. În primăvara lui 2014, am participat la o şedinţă a Consiliului de Mediere unde am solicitat un minim sprijin financiar pentru a începe o campanie de promovare a medierii pe televiziuni, radio şi presă. Un reprezentant al actualului Consiliu a respins cu înverşunare propunerea, apreciind în schimb că nu s-ar opune dacă m-aş descurca GRATUIT în această problemă!!! Surprinzător a fost să constat, pentru a doua oară, că majoritatea colegilor prezenţi în sală au pactizat cu reprezentantul CdM-ului!!! Recunosc că refuzul de a fi sprijinită de CdM nu m-a oprit din iniţiativă, astfel că am încercat să găsesc soluţii … gratuite. Am studiat legislaţia şi am ajuns chiar să apelez la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a afla dacă ne încadrăm în gratuitate pentru spoturi publicitare. Răspunsul primit de la Preşedinta CNA – d-na Laura Georgescu – mi-a confirmat presupunerea. Am căutat relaţii în media, chiar şi asociaţii care să mă ajute pentru că trebuia să fiu reprezentantul unei insituţii sau al unui ONG altfel n-aş fi putut beneficia de respectivele prevederi legale. Până şi aici am întâmpinat probleme. Cu greu am găsit o asociaţie care a fost de acord să-mi dea o delegaţie în acest sens. Începusem să caut oameni de legătură. Am găsit câţiva care mi-au întins o mână de ajutor doar că … într-o zi, aflu cu stupoare că acelaşi CdM a hotărât să ofere 26.000 euro (informaţie pe surse) unei ANUME ASOCIAŢII tot pentru … promovare, motivând că aceasta ar mai beneficiat anterior de fonduri din partea lor iar campaniile desfăşurate până la acel moment s-au dovedit a fi de mare succes!!!! Eu, spre „ruşinea” mea, n-am văzut nicăieri vreun spot de promovarea medierii de către acea asociaţie, n-am simţit practic efectele ei, aşa că nu mi-a rămas să concluzionez decât că banii se împart cui trebuie şi eficienţa proiectelor desfăşurate nu interesează pe nimeni! Ceea ce contează este EXCLUSIV CINE ÎNCASEAZĂ BANII! Evident că după această „palmă” primită peste obraz, am abandonat proiectul. Eforturile mele aveau să aducă un beneficiu tuturor mediatorilor dar atunci când CdM-ul doreşte muncă gratuită pentru rezultate efective în schimb plăteşte NIMICUL cu sume enorme, am concluzionat pentru a treia oara că DIN VÂRFURI NU SE DOREŞTE EFICIENTIZAREA MEDIERII! Un adevăr există în toate: mediatorii sunt necesari numai pentru a fi exploataţi la maximum!!!

    Ce vreau să schimb în mediere?

1. Vreau să continui proiectul O LEGE NOUĂ A MEDIERII, în care, printre altele, să fie cuprinse următoarele:

  • obligativitatea Medierii în anumite cauze;
  • Acordul de Mediere să aibă valoare de titlu executoriu;
  • ambele părţi să fie obligate să participe la Mediere sub clauza opt-out;
  • partea care refuză participarea la mediere să fie sancţionată pecuniar;
  • înfiinţarea de Colegii ale Mediatorilor în fiecare judeţ al ţării.

2. Transparenţă totală în deciziile Consiliului de Mediere

3. Membrii CdM, salarizaţi fiind, au obligaţia de a munci 5 zile pe săptămână ca oricare alt salariat şi de a folosi eficient timpul de lucru. Ei sunt plătiţi şi din taxele mediatorilor, astfel încât implicarea efectivă şi responsabilitatea fiecăruia primează întrucât au fost aleşi pentru a apăra interesele şi a soluţiona cu celeritate problemele mediatorilor.

4. Încheierea protocoalelor de colaborare cu diverse instituţii ale statului în vederea asigurării şi dezvoltării medierii în sectoarele de activitate în care aceasta poate fi o alternativă viabilă de soluţionare a disputelor.

5. Eliminarea obligativităţii de a fi membru într-o asociaţie profesională (neconstituţională de altfel!).

6. Reanalizarea taxelor care, din punctul meu de vedere, sunt mult prea mari.

7. Eliberarea tuturor certificatelor de calificare în profesia de mediator în cel mai scurt timp.

8. Promovarea medierii în media prin spoturi publicitare şi mesaje de impact.

Evident că cele susmenţionate sunt doar o parte din problemele ce necesită rezolvare urgentă iar pentru materializarea lor avem nevoie de UNITATE şi mai ales trebuie să înţelegem dimensiunea reală a modului în care medierea poate deveni eficientă.

Calitatea serviciilor are la baza eficienţa tuturor proceselor din interiorul profesiei precum şi transparenţa fluxului informaţional. Întrucat aceste procese sunt dirijate de oameni, succesul depinde în principal de angajamentul şi de responsabilitatea fiecăruia. Ceea ce conteaza în final este valoarea adăugată pentru client care se naşte din eficientizarea resurselor umane.

Dosarul 698/3/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti

Părţi: Rădulescu Mariana Lăcrămioara vs Consiliul de Mediere

N-aş fi vrut să fac public ultimul meu demers dar sunt nevoită pentru a preîntâmpina ulterioarele atacuri la persoană. Astfel, anunţ colegii că am calitatea de reclamant într-o acţiune împotriva CdM-ului, înregistrata pe 12 ianuarie 2015, în care am ridicat 3 excepţii de neconstituţionalitate privitoare la condiţionarea profesării ca mediator de calitatea de membru într-o asociaţie profesională a mediatorilor precum şi condiţionarea rămânerii în profesie de obligativitatea formării continue!

Dacă n-am reuşit să rezolv nimic pe plan intern şi nici n-am avut parte de vreo deschidere spre reformare şi modernizare din partea actualului Consiliu, ca ultimă soluţie am apelat la justiţie. Poate că ceea ce CdM n-a vrut să îndrepte ba chiar s-a dedat la nenumărate abuzuri, inclusiv la a interpreta complet eronat însăşi Legea Medierii deşi vocile noastre strigă continuu nemulţumirile atât în spaţiul virtual cât şi în cel real, vreau să cred că Justiţia va fi singura care va pune capăt tuturor nedreptăţilor şi va soluţiona favorabil cauza.

N-ar fi exclus ca din aceste motive candidatura mea să fie respinsă!!! Dacă se va ajunge şi în acest punct, va trebui să apelez din nou la ajutorul justiţiei.

Dragi colegi, în încheiere vă recomand să analizaţi foarte serios fiecare candidatură şi să alegeţi raţional NU emoţional. De asemenea, să nu uitaţi că un singur om, indiferent cât de capabil şi onest ar fi, NU poate schimba totul dar un singur om poate începe o schimbare. Avem nevoie DE O ECHIPĂ PROFESIONISTĂ, DEDICATĂ ŞI PREGĂTITĂ DE MUNCĂ ASIDUĂ. SUNT FOARTE MULTE LUCRURI DE SCHIMBAT, ÎNCEPÂND CU LEGEA ŞI TERMINÂND CU IMAGINEA PROFESIEI! Acum avem o ŞANSĂ. SĂ N-O RATĂM! Haideţi să ne demonstrăm mai întâi nouă înşine că suntem responsabili şi înţelepţi.

Mult succes tuturor candidaţilor.

Cu respect şi încredere în viitor,

Mediator-Jurist Lăcrămioara Rădulescu

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie