NATO va construi in Romania, Bulgaria, Polonia si in tarile baltice centre multinationale de comanda

 

NATO va construi, în 2015, centre multinaţionale de comandă în România, Bulgaria, Polonia şi în ţările baltice, a anunţat Ministerul lituanian al Apărării, într-un comunicat, relatează B1TV. „Am reuşit să atingem obiectivele stabilite de Comitetul militar NATO – crearea unor centre multinaţionale de comandă în Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România şi Bulgaria”, a declarat şeful Statului Major lituanian, generalul Jonas Vytautas Zukas.

nato logo„Centrul multinaţional din Lituania nu va fi doar un element de disuasiune, ci şi o capabilitate de comandă şi control pentru forţele aliate din Lituania, în caz de necesitate, contribuindu-se astfel la consolidarea apărării noastre”, a mai explicat generalul Zukas.

Aceste centre de comandă şi control ar urma să fie construite anul acesta. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să suplimenteze prezenţa militară în Europa de Est, în contextul crizei ucrainene.

Stoltenberg a reiterat intenţia materializării planului care prevede desfăşurarea unei forţe de reacţie rapidă şi crearea unor centre de comandă şi control în cel puţin şase ţări din Europa de Est – Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România şi Bulgaria. curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie