Eurostat: 95,6% dintre locuitorii Romaniei sunt proprietari ai gospodariilor lor
Românul visează să fie proprietar, dar nu ia în seamă faptul că, atunci când se uită la final de lună pe fluturaşul de salariu, vede că obţine mai puţini bani decât majoritatea europenilor. Acest lucru nu îl opreşte să îşi cumpere măcar o garsonieră sau un apartament, fie într-un bloc vechi, fie într-un ansamblu rezidenţial modern. Aşa s-a ajuns ca ţara noastră să se mândrească cu cei mai mulţi proprietari din Europa.
Românilor nu le place să fie chiriaşi, aşa că fac tot ce le stă în putinţă să îşi cumpere propriile locuinţe. Astfel, 95,6% dintre locuitorii ţării noastre se pot mândri că sunt proprietari ai gospodăriilor lor. Procentul este cel mai mare din Europa, potrivit celor mai recente date furnizate de biroul de statistică al Uniunii Europene – Eurostat, România reuşind să depăşească în top state mult mai dezvoltate precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania, Polonia sau Suedia.
Cu toate acestea, românii sunt, alături de bulgari, europenii care câştigă cele mai mici salarii medii nete lunare din UE.
Dorinţa de a deveni proprietar, chiar şi cu venituri mici, nu este însă întâlnită doar în ţara noastră. Pe primele locuri în topul statelor cu cei mai mulţi proprietari întâlnim şi state precum Lituania, Ungaria şi Slovacia. Şi în acest caz, salariile nete lunare obţinute de locuitori sunt unele dintre cele mai mici înregistrate la nivel european. Un lituanian câştigă 248 de euro pe lună, cu 74 de euro în plus faţă de un român, în timp ce un ungur primeşte la final de lună 267 de euro şi un slovac 351 de euro, conform celor mai recente date furnizate de Eurostat.
Străinii cu posibilităţi financiare mai mari nu pun la fel de mare preţ pe actul de proprietate ca românii. Elveţienii, spre exemplu, sunt europenii care câştigă cel mai mare salariu mediu net, respectiv 2.615 euro pe lună, de 15 ori mai mult decât românii. Cu toate acestea, doar 44% dintre ei sunt proprietari, aceasta fiind cea mai mică pondere înregistrată la nivel european.
Elveţienii sunt urmaţi în top de germani şi de austrieci. Sub 60% dintre ei sunt proprietari. Salariile lor nete sunt însă de aproape opt ori mai mari decât cele ale românilor. Un german câştigă lunar 1.300 de euro, în timp ce un austriac câştigă 1.350 de euro net. Corina Vârlan, gandul.info
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!