Program de investitii in infrastructura justitiei

 

Liviu Dragnea a susținut joi o conferință de presă referitoare la prioritățile de investiții ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru anul 2015, vizând domeniul justiției. La eveniment a participat Robert Cazanciuc, ministrul Justiției.

sala instantaMinisterul Dezvoltării Regionale a anunţat joi un program de investiţii, pe cinci ani, în infrastructura din domeniul justiţiei, în valoare totală de 575 de milioane de euro.

12 noi instanţe de judecată vor fi construite şi pentru alte 12 se vor efectua lucrări de reabilitare. Valoarea proiectului: 287 de milioane de euro.

Un alt proiect major de investiţii îl constituie construirea cartierului de justiţie în Bucureşti. Programul are ca obiectiv concentrarea într-un singur loc din Capitală a mai multor instituţii, precum: CSM, Inspecţia Judiciară, Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoriile Sectorului 2 şi 5 din Capitală, Parchetele de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dar şi Institutul Naţional al Magsitraturii. Valorea estimată a proiectului: 270 de milioane de euro.

Nu în ultimul rând, un al treilea program de investiţii prevede construirea a 10 noi parchete în ţară şi finalizarea lucrărilor de reabilitare pentru alte 4 parchete. Valoarea proiectului: 18 milioane de euro.

Declaraţii Liviu Dragnea:

  • În opinia noastră nu este suficientă mărirea salariilor magistraţilor, este nevoie de o infrastrutură modernă în justiţie
  • Credem că un stat care nu are voinţa politică şi capacitatea să construiască o infrastructură modernă pentru justiţie este un stat slab
  • Încrederea cetăţenilor în actul de justiţie va creşte. Şi la noi în ţară, şi în alte ţări, Palatele de Justiţie au fost şi sunt clădiri şi instituţii simbol pentru instituţiile respective
  • Infrastructura a rămas învechită. Actul de justiţie trebuie să se desfăşoare în spaţii corespunzătoare, cel puţin la standarde europene
  • Programul de infrastructură include 3 obiective: programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile-reşedinţe de judeţ, construirea cartierului de justiţie în Bucureşti – obiectiv major şi programul naţional de consolidare a infrastructurii sediilor de parchete aflate în municipiile-reşedinţe de judeţ

Citeste mai departe pe stiri.tvr.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie