Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Toni Grebla
DNA informează că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Toni Greblă, judecător CCR, fost senator, pentru mai multe fapte, printre care și trafic de influență.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Toni Greblă, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: trafic de influență, în formă continuată, două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)”, precizează DNA într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Potrivit procurorilor, în perioada 2010 — 2015, Toni Greblă a pretins și primit de la administratorul mai multor societăți comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, suma de 1.200 de lei, echivalentul unor obiecte vestimentare, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat înregistrat pe numele unui om de afaceri, și, de asemenea, în perioada 2010 — 2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), în echivalent de 56.070 euro. De asemenea, adaugă sursa citată, Greblă ar fi primit, în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afișe.
”Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ș.a.). În perioada 2010 — 2015, suspectul Toni Greblă (…) a exercitat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (activități comerciale), disimulate prin interpuși, încălcând dispozițiile de incompatibilitate (privind incompatibilitățile judecătorului de la Curtea Constituțională și ale senatorului).A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul Toni Greblă a desfășurat activități comerciale direct și prin interpuși și a exercitat calitățile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj și cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producția de energie electrică”, se mai arată în comunicatul DNA.
Procurorii arată că, împreună cu alte persoane, Toni Greblă a constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a iniția raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România — Federația Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană. (AS — autor: Cristina Tatu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!