Banca Transilvania va converti imprumuturile in franci elvetieni ale Volksbank cu discount

 

Programul de conversie, cu aplicarea unui discount, a creditelor acordate de Volksbank în franci elveţieni (CHF) va fi aplicat de Banca Transilvania (BT), după ce aceasta va intra în acţionariatul Volksbank, a spus, ieri, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere, din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

banca-transilvaniaPrezent în Comisia de Buget din Camera Deputaţilor, unde a fost discutată problema creditelor în CHF, domnia sa a precizat că Banca Transilvania este obligată să facă această mişcare prin contractul de preluare a Volksbank. Acum, BT aşteaptă avizul Consiliului Concurenţei şi al BNR ca să devină acţionar la Volksbank.

În urmă cu două luni, domnul Cinteză ne-a declarat că soluţia propusă de Volksbank este foarte bună, menţionând, însă, că decizia îi aparţine băncii şi că, pentru susţinerea acesteia, instituţia financiară şi-a majorat capitalul social.

Şeful Supravegherii de la BNR ne-a explicat, la acea vreme, că soluţia identificată de Volksbank reprezintă o conversie a creditelor contractate în CHF la cursul zilei, cu un discount aplicat: „Conversia va fi făcută la cursul din ziua respectivă (n.r. ziua în care va fi efectuată conversia), cu acordarea unui discount pe expunere. Mai exact, întâi se va face transferul în lei la cursul din ziua conversiei, după care va fi aplicat discountul la expunere. Astfel, dacă vom împărţi expunerea rămasă la volumul de franci elveţieni, ne va ieşi un curs de 2 lei şi ceva pentru un CHF”.

Măsura va pune presiune şi pe restul băncilor, însă rămâne de văzut dacă acestea îşi vor putea permite să aplice măsuri similare fără să-şi reducă drastic indicatorii de solvabilitate şi capital, a mai spus oficialul BNR.

„Nu sunt convins că toate băncile cu expunere pe franci elveţieni vor putea susţine aplicarea unui discount la conversia acestor credite”, a subliniat domnul Cinteză, adăugând că, în cazul mai multor instituţii financiare, nivelul solvabilităţii va scădea sub 6% – limita minimă impusă -, câteva dintre acestea urmând să aibă o solvabilitate de sub 2%, în cazul conversiei creditelor în CHF la cursul istoric.

„Dacă indicatorul de solvabilitate scade sub 6%, deja banca trebuie să aplice procedura de administrare specială, iar sub 2% se instituie procedura de faliment. (…) Imediat după instiutuirea procedurii de administrare, BNR este obligată să anunţe acest lucru, iar de a doua zi vor fi cozi la bănci, retrageri de depozite, presiune pe lichiditate, deci faliment. Nicio bancă în administrare specială nu a putut fi salvată”, a afirmat Nicolae Cinteză.

Nu putem adopta o soluţie general valabilă, de conversie la cursul istoric, pentru că vom avea pierderi foarte mari în sistem, a concluzionat domnul Cinteză, precizând că soluţia trebuie discutată cu fiecare bancă în parte: „Cineva spunea că volumul creditelor în franci nu reprezintă un risc sistemic, dar falimentul unei bănci este un risc sistemic”.

Citeste mai departe pe bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie