Actionarea unei societati in justitie de catre un actionar minoritar

 

Acţionarii minoritari ai unei societăţi au acces la datele financiare ale acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată. În aceste condiţii, chemarea societăţii în judecată presupune, între altele, evaluarea în bani, de către reclamant, a pretenţiilor sale.

justitiePotrivit textului de lege menţionat, unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 10% din capitalul social vor putea cere instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial consiliului de administraţie, respectiv directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi cenzorilor sau auditorilor interni ai societăţii, după caz, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.

Pornind de la această dispoziţie legală, în speţă, Curtea Constituţională s-a pronunţat pe o excepţie de neconstituţionalitate despre obligaţiile reclamantului cu privire la conţinutul cererii de chemare în judecată.

Obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului

Astfel, Codul de procedură civilă prevede, la art. 194 că cererea trebuie să cuprindă, între altele, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.

Citeste articolul integral pe legestart.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie