Hotararea privind modificarea si completarea ROF al Consiliului de Mediere a fost publicata in Monitorul Oficial

 

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din data de 16 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 52/2014 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 5/2007.

monitorul oficial al romanieiPrin hotărârea Consiliului de Mediere, se aduc modificări în ceea ce privește funcționarea acestui organism de reglementare în domeniul medierii.

Astfel, Consiliul este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct şi secret de mediatorii autorizaţi cu drept de vot, înscrişi în Tabloul mediatorilor.

Pot face parte din Consiliu persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– sunt mediatori autorizaţi cu drept de vot, înscrişi în Tabloul mediatorilor ca mediatori activi şi fac dovada că sunt înregistraţi fiscal la organele fiscale cu forma de exercitare a profesiei de mediator;
– nu sunt suspendaţi şi nu au fost sancţionaţi printr-o hotărâre rămasă definitivă;
– au achitată la zi taxa profesională;
– depun la dosarul de candidatură o descriere a competenţelor şi experienţei practice, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea art. 327 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Această descriere nu constituie un criteriu de respingere a dosarului de candidatură în cadrul alegerilor, rolul său fiind acela de a asigura ca alegerea candidaţilor să fie făcută de votanţi în cunoştinţă de cauză.

Au fost eliminate cerințele privind experienţa practică de minimum doi ani și obligativitatea efectuării a 80 de ore de cursuri de formare în domeniul rezolvării conflictelor, acoperind disciplinele din standardul de formare iniţială a mediatorului, dintre care cel puţin 40 de ore de formare în mediere.

Actul normativ stabilește că alegerile se fac conform unor proceduri de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de Mediere, prevăzute în anexa la hotărâre.

Alegerea membrilor Consiliului de mediere se face pe baza votului exprimat direct şi secret, prin completarea unui singur buletin de vot pentru fiecare vot exprimat, depus în urnă la sediul Consiliului de Mediere sau transmis prin serviciul curierat cu care Consiliul de Mediere se află într-un raport juridic contractual, ce are ca obiect exprimarea votului prin corespondenţă. juridice.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie