Cristian Parvan, AOAR: Faptul ca anul 2015 a debutat fara existenta unui Cod Fiscal si a unui Cod de Procedura Fiscala rescrise este un semn negativ

 

Faptul că anul 2015 a debutat fără existenţa unui Cod Fiscal şi a unui Cod de Procedură Fiscală rescrise este un semn negativ, consideră Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Cristian Parvan1Domnia sa este de părere că acest fapt arată că „nici la nivelul decidenţilor nu se crede cu adevărat că nu vor fi modificări”: „Altfel, am fi putut publica o formă operabilă a Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală”.

În opinia domnului Pârvan, ar trebui să cădem de acord pe ce fel de fiscalitate va ajuta România în perioada următoare, cu o etapizare a măsurilor anunţate.

Reprezentantul AOAR ne-a vorbit, în cadrul unui interviu, despre neajunsurile, dar şi despre punctele forte ale economiei noastre, în 2014, atingând şi câteva dintre perspectivele anului care tocmai a început.

Reporter: Cu ce sentiment au încheiat oamenii de afaceri anul 2014?

Cristian Pârvan: Sentimentul a fost unul amestecat. În rândul oamenilor de afaceri a existat uşurarea că au reuşit să închidă un an, cu bune şi cu rele. Trăgând linie, întreprinzătorii au constatat că, deşi nu au realizat tot ce şi-au propus, au reuşit să-şi ducă mai departe afacerile, ceea ce reprezintă o dovadă a faptului că acestea sunt bine conduse, bine gândite şi bine ţinute în limitele care trebuie.

În acelaşi timp, toată lumea şi-ar dori să realizeze mai mult, dar faptul că apar tot felul de piedici, unele greu de înţeles, creează un sentiment de insatisfacţie. Suntem conştienţi de acele bariere, fie ele fiscale, administrative, proceduri legale care nu sunt respectate cum trebuie. Aici intră inclusiv concurenţa neloială, tratamentul încă arbitrar al instituţiilor statului, fie că vorbim de avize sau controale fiscale ale ANAF, în baza unor reguli pe care autorităţile şi le stabilesc singure şi interpretând legislaţia. Toate acestea creează în continuare dificultăţi.

Desigur, mediul de afaceri este direct afectat şi de situaţia de la nivel european. Afacerile din România, în majoritatea lor, sunt deja integrate în economia europeană şi, ca urmare, convulsiile, involuţiile unor economii europene se reflectă şi asupra economiei autohtone, asupra afacerilor româneşti. Chiar dacă la prima vedere nu este o legătură directă între cele două părţi, unda de şoc intervine, mai devreme sau mai târziu.

Reporter: Care au fost cele mai importante măsuri pozitive şi cele mai semnificative aspecte negative din economia anului trecut?

Cristian Pârvan: La elemente pozitive, menţionez că mediul de afaceri a susţinut măsura de reducere a CAS cu 5% şi continuă să creadă că această scădere a fost un lucru bun şi rămâne o provocare pentru oamenii de afaceri, având în vedere că fiscalitatea pentru forţa de muncă este în continuare ridicată.

Citeste interviul integral pe bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie