AKTA, cel mai mare jucator independent de pe piata locala de cablu a refuzat oferte de aproximativ 100 milioane de euro de la UPC si Vodafone

 

Fondul de investiţii americano-asiatic Pinebridge, proprietarul Digital Cable Systems (AKTA) – cel mai mare jucător independent de pe piaţa locală de cablu, ar fi refuzat oferte de aproximativ 100 mil. euro pentru preluarea operatorului, în condiţiile în care se aşteaptă să obţină o evaluare dublă pentru companie, au declarat pentru ZF surse din industrie, familiare cu negocierile.

akta„Pinebridge a solicitat 200 de milioane de euro. Dis­cuţiile cu UPC şi Vodafone, care au durat peste şase luni de zile, au eşuat. Preţul oferit era la jumătate“, a declarat o sur-să de pe piaţă pentru ZF.

Pinebridge a primit mai multe oferte pentru preluarea AKTA, în condiţiile în care interesul pentru o consolidare a pieţei este „unul uriaş“, a precizat pentru ZF o altă sursă familiară cu aceste discuţii, care susţine că în fapt negocierile nu ar fi în impas.

„Este o etapă în care proprietarii le transmit celor care au depus oferte «mai gândiţi-vă, puteţi veni cu un preţ mai bun». Iar primele oferte depuse au fost la preţuri mai mici, pentru a testa limita de jos la care Pinebridge e dispus să vândă. Discuţiile merg înainte, cererea de consolidare de pe piaţa de telecom din România este uriaşă.“ Adrian Seceleanu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie