De la 1 ianuarie, Germania a introdus salariul minim pe economie. Ce efecte are masura asupra companiilor straine?

 

De la 1 ianuarie, Germania (care avea deja multiple acorduri pe ramuri de activitate cu sindicatele privind nivelul minim de plată) a introdus salariul minim pe economie de 8,5 euro pe oră, nivel apropiat de cel din Franța și peste cel din Marea Britanie. Un studiu al organizației INSM (The Initiative New Social Market Economy) estimează că numărul locurilor de muncă se va reduce cu 250 mii până la 570 mii, ceea ce va greva asupra perspectivelor de creștere ale economiei germane.

EuroParticularitate importantă: salariul minim ar urma să se aplice nu doar pentru rezidenții germani, ci pentru orice angajat care lucrează în Germania. Conform Legii germane privind detașarea lucrătorilor (Arbeitnehmer-Entsendegesetz), salariul minim reprezintă o rată minimă de plată, interpretată de Curtea Federală germanã pentru Dreptul Muncii în legătură cu Directiva UE privind detașarea lucrătorilor.

În temeiul acesteia, salariile minime obligatorii trebuie sã fie aplicate fără discriminare pentru angajatori naționali și străini deopotrivă.

Evident, creșterea costurilor cu munca lucrătorilor cu angajatori străini care activează în Germania va afecta competitivitatea acestora din urmă, ceea ce implică probleme și pentru România, care obține anual venituri din activitatea de transport de aproape trei miliarde de euro.

Dincolo de costurile salariale sporite, potrivit UNTRR (Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România) un operator de transport străin ai cărui angajați lucrează în Germania va avea datoria ca să transmită în prealabil un raport scris autorităților competente, precizând cine execută lucrarea, unde și durata activităților.

Citeste mi departe pe cursdeguvernare.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie