Dosarul privatizarilor strategice. ICCJ pronunta in 5 ianuarie sentinta

 

Înalta Curte de Casație și Justiției a amânat, în 19 decembrie, pentru luni, 5 ianuarie a.c., pronunțarea sentinței în dosarul privatizărilor strategice în care sunt acuzați foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy.

iccjProcurorul de ședință a cerut, pe 17 decembrie, Instanței Supreme pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege în dosarul privatizărilor strategice, fără a individualiza pedeapsa pentru fiecare inculpat. Tot atunci, avocații au susținut pledoariile finale care au continuat și pe 19 decembrie, urmate de ultimul cuvânt al inculpaților care și-au susținut nevinovăția.

ÎCCJ a decis pe 15 octombrie ca foștii miniștri Codruț Șereș și Zsolt Nagy, precum și Mihai Radu Donciu și Mihai Dorinel Mucea să fie judecați sub control judiciar în dosarul privatizărilor strategice.

Măsura a fost luată de instanță pentru a preîntâmpina plecarea acestora din țară înainte de judecarea ultimului termen al dosarului, stabilit pentru 26 noiembrie, și după ce un alt inculpat, Gabor Kerekes, a părăsit țara fără încuviințarea magistraților.

De altfel, instanța a dispus arestarea în lipsă a lui Gabor Kerekes, urmând ca pe numele lui să fie emis un mandat internațional de arestare.

Citeste mai departe pe agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie