Peste 56% dintre romani se pregatesc pentru sacrificii financiare in anul 2015

 

Peste 40% dintre români au cel puțin o datorie neplătită în momentul de față și peste 56% se pregătesc pentru sacrificii financiare în anul care a început, după ce și anul trecut au fost nevoiți să taie din cheltuieli, arată un un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, la finele anului 2014, cu privire la climatul economic și nivelul de trai al românilor în 2014 și așteptările lor pentru anul 2015.

portmoneu cu baniDoar 29% dintre persoanele cuprinse în cadrul eșantionului spun că au făcut o achiziție importantă pentru familie sau pentru gospodărie în anul 2014. Cele mai frecvent menționate investiții sunt achiziționarea unui autoturism – 19%, renovarea sau reamenajarea locuinței – 16%, achiziționarea de aparate electrocasnice – 15% sau achiziționarea unei locuințe – 14%. Alți respondenți și-au instalat o centrală termică – 6%, au cumpărat mobilă – 6%, un televizor – 6%, un computer – 5% sau un teren – 3%. IRES precizează că procentele privind achizițiile se raportează nu la întreaga populație, ci la cei 29% care declară că au făcut o achiziție importantă. Astfel, cei 19% care declară că au cumpărat un autoturism reprezintă, prin raportare la întreaga populație, aproximativ 6% din eșantion.

7% dintre intervievați de IRES declară că au tranzacționat bunuri imobiliare în 2014: 4% spun că au cumpărat astfel de bunuri, 2% că le-au vândut, iar 1% au făcut atât vânzare, cât și cumpărare de bunuri imobiliare. Dintre aceștia, cei mai mulți au vândut sau cumpărat apartamente sau garsoniere – 43%, acestea fiind urmate de terenuri – 34% și case sau vile – 19%.

Mai puțin de un sfert dintre români au putut economisi bani

Doar 23% dintre persoanele intervievate au reușit să economisească o sumă de bani în 2014. Cu toate acestea, 38% dintre acestea sunt optimiste, considerând că, în 2015, vor reuși să facă acest lucru.

Întrebați care au fost categoriile de cheltuieli la care au făcut economii în 2014, cei mai mulți – 39% – declară că au fost nevoiți să economisească în cazul cheltuielilor pentru mâncare, iar 37% consideră că vor fi nevoiți să facă acest lucru și în 2015.

64% dintre intervievați au făcut economii la îmbrăcăminte în 2014, iar 60% se așteaptă să fie nevoiți să facă acest lucru și în 2015.

Citeste mai deprte pe capital.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie