Gica Popescu va actiona statul roman in judecata la CEDO
Gică Popescu, închis pentru trei ani, a decis să-şi caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se pregăteşte să dea statul român în judecată. Fostul internaţional este convins că a fost condamnat pe nedrept în acest caz, scrie presa sportivă.
Arestat în martie 2014 în Dosarul Transferurilor, Gică Popescu le-a cerut avocaţilor să înceapă demersurile pentru a intenta un proces statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru modul în care s-a decis arestarea lui.
Pe lângă stabilirea nevinovăţiei şi reabilitare, fostul internaţional vrea să ceară despăgubiri morale de peste 1 milion de euro.
În 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor. Gheorghe Popescu a primit o condamnare de trei ani, o lună şi zece zile.
În favoarea graţierii lui Gică Popescu s-au pronunţat mai multe personalităţi, dar şi oameni politici, printre care Valeriu Zgonea, Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta, în nume personal, existând şi o petiţie on-line în acest sens.
Anul trecut a existat o întreagă dezbatere privind graţierea fotbalistului, însă fostul preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a avut motive să acorde nicio graţiere în mandat lui.
Potrivit Legii 546/2002, graţierea este măsura de clemenţă luată de preşedintele României, ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară. Graţierea individuală se acordă la cerere sau din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Cererea de graţiere individuală se adresează preşedintelui şi poate fi făcută de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau de soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate.
În vederea exercitării prerogativei de graţiere, preşedintele poate solicita avize consultative de la Ministerul Justiţiei, care este obligat să le înainteze în termen de 30 de zile de la data solicitării.
De asemenea, atunci când consideră necesar, preşedintele României poate solicita informaţii organelor administraţiei publice locale, conducătorului locului de detenţie, organelor judecătoreşti şi ale parchetelor, organelor de poliţie şi altor instituţii publice, precum şi comandantului unităţii, pentru condamnaţii militari. gandul.info
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!