Lazar Comanescu rechemat din functia de ambasador din Germania pentru a fi numit consilier prezidential – Surse
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de rechemare a lui Lazăr Comănescu din funcţia de ambasador în Germania, acesta urmând să fie numit consilier prezidenţial, după cum au precizat, recent, pentru MEDIAFAX surse politice.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, Decretul privind rechemarea lui Lazăr Comănescu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Federală Germania.
Surse politice au declarat, recent, pentru MEDIAFAX că Lazăr Comănescu ar urma să preia poziţia de consilier prezidenţial pentru politică externă.
Lazăr Comănescu, în vârstă de 65 de ani, a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 şi decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu.
În perioada 2001-2007 a fost şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, iar după aderare, până la 14 aprilie 2008, a fost Reprezentantul Permanent al României pe lângă UE.
Între 1998 şi 2001 a fost şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE.
El şi-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcţiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are şi titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE Bucureşti. realitatea.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!