Cele mai importante evenimente ale anului 2014

 

Surpriza anului 2014 a fost alegerea preşedintelui Klaus Iohannis, despre care nici nu se ştia că va candida la începutul anului. Pe plan extern, anexarea Crimeii de către Rusia şi prăbuşirea preţului la petrol au fost evenimentele cu consecinţele cele mai importante.

legislatieROMÂNIA

Surpriza Iohannis

Cea mai mare surpriză a anului 2014 a fost alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, deşi avusese în primul tur al alegerilor doar 30% din voturi, faţă de 40%, cât avea Victor Ponta. Imaginea externă a României s-a îmbunătăţit masiv ca urmare a acestei alegeri.

Reducerea CAS

Faptul că guvernul Ponta s-a ţinut de cuvânt şi a redus contribuţiile de asi­gurări sociale cu 5% de la 1 octombrie 2014 a reprezentat surpriza anului în materie de fiscalitate. De asemenea, in­cluderea măsurii în bugetul pe 2015 este un bun semnal pentru mediul de afaceri.

Dobânzile, la minime

Dobânzile bancare la credite au ajuns la minime istorice, de 5-6% la lei. Problema este însă că băncile străine îşi reduc deliberat expunerile faţă de firmele româneşti mari, după ce multe dintre acestea au intrat în tăvălugul acuzaţiilor. Inflaţia anuală este, la rândul său, la minim istoric de 1,4%.

Lansarea Telekom

Gigantul german Deutsche Telekom a făcut în septembrie un pariu uriaş pe România, odată cu trecerea Cosmote şi Romtelecom la “T”, cel mai mare rebranding din istoria telecomului local, cu un buget de 15 mil. euro. Cele două companii, cu afaceri anuale de 1 mld. euro, şi-au integrat şi operaţiunile.

Listarea Electrica

Listarea Electrica în iunie 2014 a pro­pulsat bursa în rândul pieţelor de capital atractive în Europa, BET-ul crescând cu 6%. Electrica a strâns prin listarea a 51% din acţiuni suma de 1,9 mld. lei. Capitalizarea bursieră este astăzi de 3,9 mld. lei. Compania a avut în 2013 veni­turi de 5 mld. lei şi profit de 300 mil. lei.

Citeste mai departe pe zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie