Asociatia Municipiilor din Romania respinge initiativa blocarii salariilor in sistemul public
Asociația Municipiilor din România (AMR) se opune inițiativei de blocare a salariilor în sistemul public anul viitor la nivelul celor din 2014, a anunțat luni președintele executiv al acestei asociații, Ilie Gavril Bolojan.
„Guvernul intenționează să blocheze salariile în sistemul public în cursul anului viitor la nivelul celor din 2014. Față de această propunere de ordonanță ce este în dezbatere în momentul de față, AMR vine cu două contrapropuneri, respingând această inițiativă în sensul în care ori salarizarea în cursul anului viitor să se facă pe baza Legii salarizării unitare ce a fost aprobată în 2010 și să nu se mai proroge din an în an prevederile acestei legi, ori în cazul în care acest lucru nu se întâmplă să avem posibilitatea fiecare autoritate locală să ne putem plăti într-o formă flexibilă angajații primăriilor și structurilor din subordinea consiliilor locale”, a explicat Bolojan.
Potrivit acestuia, cea mai mare parte a angajaților din sistemul public își plătesc greu cheltuielile curente.
„Orice s-ar spune, în afara celor care au poziții de conducere și care au niște salarii mai mari, cea mai mare parte a angajaților din sistemul public — debutanții, de exemplu, sau cei care nu sunt cu studii superioare — au salarii din care cu greu își pot plăti cheltuielile curente și cu greu pot veni satisfăcuți la serviciu. Considerăm că perpetuarea acestui sistem de salarizare nu face decât să ducă la lipsa de performanță în sistemul public din România, indiferent că este vorba despre sistemul public gestionat de autoritățile locale sau celelalte sisteme publice”, a afirmat Bolojan.
Pe de altă parte, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, este de părere că administrația publică locală din București este cea mai afectată de faptul că legea salarizării unice nu este în vigoare.
„Este foarte complicat pentru noi în Primărie să atragem personal calificat de o calitate superioară atâta vreme cât au salariul de patru ori mai mic decât colegii lor care fac exact același lucru în minister. Blocarea salariilor pe 2015 ar crea probleme suplimentare pe lângă cele pe care le avem deja. Da, este nevoie mai mult ca oricând să se aplice acea lege a salarizării unice”, a adăugat Negoiță.(A — autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!