Ministrii Justitiei din Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria au participat la Viena la consultari pe teme de interes reciproc
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a participat vineri, la Viena, la consultări multilaterale pe teme de interes reciproc organizate de ministrul austriac de justiție, informează un comunicat de presă transmis AGERPRES.
La reuniune au fost invitați să participe miniștrii justiției din Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Serbia și Ungaria, în cadrul vizitei fiind programată o întrevedere la nivel înalt cu președintele Republicii Austria.
‘Reuniunea organizată de ministrul justiției din Austria a fost un foarte bun prilej de a discuta, într-un cadru extins, prioritățile sistemelor de justiție naționale, dar, în special, modul în care, prin acțiuni coordonate, putem să promovăm inițiative care să vizeze și implice toate statele membre. Justiția este unul din pilonii de bază ai construcției europene, iar România este un actor important prin contribuțiile pe care le are la inițiativele europene în materie. În plus, România poate și trebuie să fie un furnizor de expertiză în condițiile în care avem poate cel mai modern sistem legislativ din spațiul european, dar și instituții de aplicare a legii extrem de eficiente. Avem încă foarte multe de învățat de la partenerii noștri europeni, dar avem și exemple de bună practică din care alte state pot să se inspire’, a afirmat Robert Cazanciuc, potrivit sursei citate.
Ministrul Justiției a precizat că în cadrul discuțiilor a prezentat progresele pe care România le realizează în mod constant și eforturile realizate la nivelul Executivului pentru a asigura finanțarea justiției la un nivel care să permită, prin investiții, dezvoltarea sistemului.(autor: Mihai Simionescu, editor: Antonia Niță), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!