Premierul Victor Ponta sustine ca exista acoperire pentru marirea pensiilor si indexarea alocatiilor pentru copii

 

„După cum puteţi constata din textul văzut de dumneavoastră, nu există creşteri de taxe şi impozite în anul acesta. Camera Deputaţilor a votat scăderea taxei pe stâlp de la 1,5 la 1%. Chiar şi cei mai sceptici pot să vadă în programul de buget pe 1015, cota unică de 16% stă la baza bugetului. Măsurile de stimulare a creşterii numărului de ponta in parlamentlocuri de muncă sunt în proiectul de buget. Scutirea de impozit a profitului reinvestit se aplică din semestrul al doilea şi rămâne în vigoare. Argumentul legat de tăierea investiţiilor: în baza textului pe care-l aveţi în faţă, de la 35 de miliarde în 1014, la 44 miliarde de lei în 2015, sunt bani în plus pentru investiţii. În proiectul de buget sunt prevăzute alocările privind cofinanţările fondurilor europene. Sunt prevăzute sumele pentru cofinanţarea tuturor proiectelor. Este acoperită şi reducerea TVA din turism, România va deveni competitivă în acest domeniu”, a declarat Victor Ponta, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe 2015.

Premierul a mai adăugat că reducerea evaziunii fiscale a adus, în plus, la buget 2 miliarde de lei şi că arieratele locale au fost achitate.

„Nu mai avem arierate la nivel local, sunt prevăzute sumele din programul naţional de dezvoltare locală. Un element esenţial pentru încheierea exerciţiului financiar 2014 sunt încasările suplimentare din reducerea evaziunii fiscale şi a cazurilor de insolvenţă, folosite ca formă legală de evaziune fiscală. Combaterea evaziunii fiscale şi a insolvenţei false ne-a adus la buget 2 miliarde de lei. În privinţa finanţării programelor de creare de locuri de muncă au fost publicate datele privind şomajul, 6,5% în trimestrul al treilea. Este nevoie de locuri de muncă în plus”, a precizat premierul.

Victor Ponta spune că printre priorităţi se numără scăderea TVA la carne de la 1 iulie şi reducerea taxei pe valoare adăugată pentru produsele alimentare până la sfârşitul anului.

„Obiectivul Guvernului pentru păstrarea tendinţelor este să punem în aplicare, de la 1 iulie, scăderea CAS la carne. În 2015, putem să ne propunem până la sfârşitul anului reducerea TVA la produsele alimentare”, a adăugat Victor Ponta.

În privinţa măsurilor sociale, premierul a explicat că bugetul pe 2015 prevede mărirea pensiilor, indexarea alocaţiilor şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, gradual, în următorii trei ani.

„Există acoperire în buget pentru mărirea pensiilor, indexarea alocaţiilor pentru copii şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. Nu au fost pomeni, în niciun caz nu satisfac necesităţile pentru un trai decent, reprezintă doar un mic sprijin, ceva în plus după ani în care s-au tăiat sau au rămas pe loc, trebuie să păstrăm aceeaşi tendinţă şi în 2015. Trei ani de alocări suplimentare, în fiecare an, pentru sănătate şi educaţie. Creşterea investiţiilor în sănătate şi educaţie şi aplicarea creşterii veniturilor persoanelor care lucrează în aceste domenii. Este vorba de o recunoaştere a faptului că nu mai putem să tăiem si că, anual, adăugăm. Cu siguranţă, aceste majorări vor creşte partea de consum”, a mai spus Ponta. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie