Prioritatile noului ministru delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop

 

Liviu Pop a preluat, joi, portofoliul de ministru delegat pentru Dialog Social de la Aurelia Cristea, el spunând că printre priorităţile sale vor fi modificarea Legii 62 privind dialogul social şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (CES).

liviu popMinistrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, după preluarea mandatului, că pentru modificarea Legii dialogului social mai sunt multe lucruri de făcut, însă ar trebui elaborat un regulament prin care ministerele, prefecturile şi companiile de stat să fie obligate să organizeze periodic comisii de dialog social, pentru că în multe dintre aceste structuri dialogul social nu există.

Pop a mai spus că o altă prioritate este funcţionarea CES şi, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie „să nu mai privim acordul cu Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană ca un baubau, cum a făcut Guvenul Boc”.

Fostul ministru delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a prezentat bilanţul celor 10 luni de mandat, arătând că pentru modificarea Legii dialogului social, lucru solicitat de mult timp de sindicate, a fost constituit un grup de lucru la nivelul Direcţiei Dialog Social.

„Propunerile de modificare venite din partea sindicatelor se referă la: protecţia suplimentară a liderilor de sindicat, reintroducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, modificarea criteriilor de reprezentativitate şi declanşarea conflictelor colective de muncă pe perioada derulării unui contract colectiv de muncă în vigoare. Au avut loc dezbateri consecvente pe aceste teme, ultimul termen agreat de partenerii sociali a fost decembrie 2014, pentru prezentarea unei poziţii comune. Propunerile de amendamente au fost transmise către OIM pentru obţinerea unui punct de vedere”, a spus Aurelia Cristea.

Ea a precizat că alte două proiecte de lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social se află în dezbatere la Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi vizează: obligativitatea angajatorului de a reţine pe statul de plată cotizaţia sindicală şi stabilirea unor modalităţi concrete de negociere colectivă a contractelor ce se vor încheia la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Fostul ministru a mai spus că nu s-a reuşit deblocarea Consiliului Economic şi Social, deşi de un an de zile au fost stabiliţi şi membrii CES care vin din societatea civilă.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie