Despre „așa-zisa” Comisie Consultativă și alte ,,așa-zise” …

Zilele acestea mi-am încheiat mandatul de coordonator al „așa-zisei” Comisii Consultative a Corpului Profesional al Mediatorilor, după cum afirma foarte recent un coleg mediator și membru în Consiliul de Mediere.

Marin Padeanu, mediator

În calitatea pe care am avut-o în aceste șase luni, am făcut tot posibilul pentru a fi neutru și a avea o atitudine imparțială în raport de ceea ce a însemnat activitatea acestei „așa-zise” Comisii.
Începând cu următoarea ședință voi reveni la calitatea de reprezentant al asociației profesionale din care fac parte și posibil al altor asociații care m-au sprijinit și ale căror interese le-am reprezentat. Prin urmare, voi avea posibilitatea din nou să îmi exprim părerea personală cu privire la subiectele ce se discută atât de aprig în ultima perioadă.
De fapt, voi începe de azi, prin a privi în urmă, la ceea ce au însemnat ultimii trei ani pentru mediere, prin prisma termenului de „așa-zis”.
Toamna anului 2011 ne-a oferit ocazia de a asista și de a participa la „așa-zise” alegeri. Încă din vara anului 2011, în pregătirea lor, a fost actualizat tabloul mediatorilor, care la acea vreme era destul de subțire, ca număr de mediatori autorizați. Chiar și așa erau mulți și ar fi fost complicat de gestionat procesul electoral. Prin urmare, în a doua jumătate a lunii august, când majoritatea oamenilor se aflau în vacanță, Consiliul de la acea vreme a solicitat unui număr mare de mediatori să facă dovada, într-un termen foarte scurt, că s-au înregistrat fiscal (acel CIF, sună cunoscut, nu?) și eterna apartenență la o asociație profesională. Evident, foarte puțini au fost cei care s-au conformat, ceea ce a dus la o diminuare considerabilă a mediatorilor cu drept de vot.
Ulterior, noul Consiliu, foarte hotărât să facă dreptate mediatorilor, a repus pe tablou mediatorii excluși. Din nefericire, în prezent vedem același film de slabă calitate. Dacă în septembrie 2014 unii se lăudau cu 9000 de mediatori pe tablou, în doar trei luni mai sunt circa 6000 și numărul scade constant. Din nou sunt lansate spre dezbatere și au devenit subiecte de interes noțiunile de mediator autorizat, drept de exercitare a profesiei, ș.a.m.d.
Revenind la subiectul alegeri 2011, prin hotărâri ale consiliului de atunci s-au constituit „așa-zise” comisii de validare a candidaturilor și de soluționare a contestațiilor, în cadrul cărora „așa-ziși” colegi mediatori numărau orele de formare ale colegilor candidați, iar alții aveau grijă ca nu cumva să scape vreun candidat nepotrivit. A urmat un „așa-zis” proces de votare, în care unii președinți de asociații au oferit un „așa-zis” sprijin mediatorilor care doreau să voteze, asigurându-se că o fac corect, sub supravegherea lor.

Mai departe am obținut ce avem în prezent și anume un Consiliu de Mediere format în mare parte din „așa-ziși” reprezentanți ai mediatorilor, unii aleși cu un număr de voturi de ordinul zecilor. La scurt timp a venit și modificarea legii, prin care s-a introdus ședința de informare, apoi s-a adoptat „așa-zisul” regulament de desfășurare a acesteia, care a permis unor „așa-ziși” mediatori să aducă grave prejudicii de imagine profesiei.
Nici activitatea de formare a viitorilor mediatori nu a scăpat de nefericitul sindrom al lui „așa-zis”. Astfel, s-a înregistrat o nemaiîntâlnită dorință de a forma: orice, oricum, oricât, oricând.

În continuare au apărut peste noapte zeci de „așa-ziși” formatori, făcând parte din „așa-zise” școli de formare, iar rezultatul s-a concretizat în „așa-zise” medieri, care nu au avut ca obiect dispute reale, ci înțelegeri preexistente.
La final, în speranța că vom scăpa de sub influența nefastă a lui „așa-zis”, revin la Comisia Consultativă și la faptul că în ultimele zile se încearcă denigrarea și minimalizarea rolului acesteia. Poate că unele rezultate obținute în cadrul acestei Comisii nu reflectă voința fiecărui mediator, ceea ce este frustrant, însă în alte situații a dovedit că, în contextul legislativ existent, ea poate avea un rol mai mult decât consultativ.

Se observă din ce în ce mai mult dorința de implicare a corpului profesional în luarea deciziilor, iar Comisia Consultativă nu este un mecanism care poate asigura acest lucru decât folosind anumite pârghii extrem de greoaie. În consecință, se simte din ce în ce mai mult nevoia unui cadru decizional al corpului profesional, ca for suprem al profesiei, prin care să se realizeze nivelul maxim de control și reglementare.

Marin Padeanu, mediator autorizat