Acord al Comisiei Europene, Parlamentului si statelor membre privind transparenta in lupta impotriva spalarii banilor
Comisia Europeană, Parlamentul și statele membre au ajuns la un acord miercuri asupra unei legi privind spălarea banilor, în baza căreia vor fi introduse registre ce permit identificarea beneficiarilor firmelor paravan și la care vor putea avea acces jurnaliștii de investigații, relatează AFP.
Acordul prevede obligativitatea pentru statele UE de a ține registre publice ce conțin numele beneficiarilor efectivi ai societăților comerciale, fundațiilor și fiduciilor (trusturi), în scopul de a împiedica firmele false să transfere bani murdari.
Persoanele sau organizațiile care manifestă ”un interes legitim”, îndeosebi jurnaliștii de investigații, vor putea avea acces la unele detalii referitoare la identitatea beneficiarilor efectivi.
”Este vorba de un progres crucial”, în măsura în care societățile comerciale netransparente ”sunt în centrul mecanismelor de evaziune fiscală și de finanțare a crimei organizate la scară mare, în Europa, precum și în țările în curs de dezvoltare”, a precizat într-un comunicat eurodeputata ecologistă Eva Joly.
În opinia sa, compromisul la care s-a ajuns miercuri ”nu este decât o primă etapă”, din cauza unui ”blocaj al unor state”, care ”a fragilizat proiectul privind un registru într-adevăr public”. În special, doar autoritățile competente vor avea acces la date referitoare la beneficiarii fiduciilor.
Într-un comunicat separat, organizația nonguvernamentală Financial Transparency Coalition și-a exprimat regretul că ”respectivul compromis nu permite accesul publicului decât dacă el poate proba un interes legitim”.
Acordul ar urma să facă obiectul unui vot în plenul PE în cursul anului 2015.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut apel săptămâna trecută la țările membre ale UE și la PE ”să adopte rapid” directiva împotriva spălării banilor. El s-a pronunțat pentru ca terții care demonstrează un interes legitim să aibă acces la informații referitoare la beneficiarii efectivi.
Juncker a fost interpelat de un număr de 43 de jurnaliști de investigații, care i-au scris la câteva săptămâni după scandalul de evaziune fiscală LuxLeaks, cerându-i să se angajeze în lupta împotriva corupției.(AS — autor: Angela Sârbu, editor: Ionuț Mareș), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!