Presedintele CJ Timis, Titu Bojin acuzat de directionarea unor alocari bugetare catre unitati administrativ-teritoriale din judet – Surse

 

Șeful Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, este acuzat de procurorii DNA, potrivit unor surse judiciare, de direcționarea unor alocări bugetare către unități administrativ-teritoriale din județ în vederea finanțării contractelor pe care le avea în derulare cu o firmă de casă, respectiv SC Ecomet West SRL.

dnaSumele de bani obținute din contracte, precizează sursele, erau virate în conturile firmei administrate de Marius Didilă, comunicându-i aceste aspecte lui George Didilă, care periodic transmitea situația încasărilor șefului CJ Timiș.

În dosar este vorba de fapte de luare de mită și abuz în serviciu în care sunt implicați, printre alții, Titu Bojin și Marcel Mihoc, consilier județean în CJ Timiș.

Aceleași surse susțin că procurorii fac cercetări și în cazul lui George Didilă, care cu sprijinul lui Bojin și Mihoc a încheiat prin intermediul SC Ecomet West SRL contracte de achiziții publice cu atribuire directă cu mai multe primării din județul Timiș — Recaș, Buziaș, Marginea—, cu Direcția Prestări Servicii Timiș și Administrația Bazinală de Apă Banat.

Potrivit surselor citate, Titu Bojin, folosindu-se de autoritatea pe care o deține în calitate de președinte CJ și lider zonal PSD, a identificat pe raza județului Timiș primării conduse de aleși locali proveniți din aceeași formațiune politică, iar ulterior George Didilă a încheiat contracte de achiziții publice, cu atribuire directă, cu firma pe care o reprezenta. Acesta din urmă, în cazul în care se tergiversa plata contractelor, apela la șeful CJ Timiș pentru a determina edilii să plătească, cu celeritate, contractele.

Anchetatorii ar fi reținut că, întrucât unele dintre primăriile care au încheiat astfel de contracte cu firma respectivă nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziționate, Marcel Mihoc a promis alocarea sumelor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare.

Contracte de acest gen au fost încheiate și cu Muzeul Satului Bănățean, cu Administrația Bazinală a Apelor Banat și Primăria Orașului Recaș.(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Cristina Tatu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie