Decizie CCR: In absenta partilor judecatorul de camera preliminara nu se poate pronunta asupra unei plangeri

 

Dispoziţiile din Codul de procedura penală care stabilesc că judecătorul de camera preliminară se poate pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor au fost declarate neconstituţionale, scrie avocatnet.ro.

ciocan curtea constitutionalaConform Deciziei nr. 599/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au contestat, printre altele, prevederile art.341 alin. (5) din Codul penal care stabileşte că judecătorul de camera preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

Astfel, autorii excepţiei au susţinut că, nefiind citaţi, sunt supuşi unui act netransparent de înfăptuire a justiţiei şi că sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil, deoarece nu îşi pot face apărările în condiţii de contradictorialitate şi oralitate.

Din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, că elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, CCR constată că legea trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de camera preliminară. Aşa fiind, pentru realizarea acestor garanţii este necesară citarea lor, se arată în decizia CCR.

În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedura penală referitoare la judecarea plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” contravin dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţă soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale.

CCR, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.341 alin.(5) din Codul de procedura penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de camera preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunica celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Curtea Constituţională. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie