Lotul I al autostrazii Nadlac-Arad va fi deschis traficului pana la sfarsitul anului

 

Lotul I al tronsonului de autostradă Nădlac-Arad va fi terminat înainte de termen. Este al doilea tronson de autostradă deschis traficului în acest an. În total, în 2014 vor fi fost deschişi traficului 44 km de autostradă.

autostrada nadlac-aradLotul I al autostrăzii Nădlac-Arad , cu o lungime de 22 km, va fi deschis traficului până la sfârşitul acestui an, mai devreme decât termenul asumat de constructor prin contract, care era 21 ianuarie. „Conform datelor de până acum şi ale angajamentelor constructorului, tronsonul de autostradă va fi gata în luna decembrie”, au declarat, pentru ECONOMICA.NET, surse din conducerea Ministerului Transporturilor.

Directorul Companiei de Autostrăzi, Narcis Neaga, nu a putut fi contactat telefonic pentru a confirma informaţia sau pentru detalii referitoare la gradul de realizare a lucrărilor.

Lucrările la cei 22,2 km de autostradă, dintre Nădlac şi Pecica, sunt executate de un consorțiu format din companiile Astaldi și Max Boegl România, care au preluat în 2013 autostrada de la firma Romstrade, lucrările fiind executate atunci în proporţie de 27%.
Acest tronsonul este ultimul din România, cel mai la vest, şi va conecta autostrada de pe vechiul coridor IV (Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj-Deva-Sibiu) de autostrăzile din Ungaria şi, mai departe, de Vestul Europei.

Terminarea lucrărilor înainte de termenul contractual asumat era orecum previzibilă. Ultimele declaraţii în acest sens au fost făcute de premierul Ponta în octombrie, după o vizită pe şantierul autostrăzii.
„Mă interesează să reușim, pentru prima dată, înaintea vecinilor maghiari, să terminăm tronsonul de autostradă Nădlac-Arad, în așa fel încât, deși s-a pornit prost în 2011 — cu două tronsoane adjudecate unei companii, care una are patronul cu probleme penale, cealaltă a intrat în insolvență — până la urmă am reușit. Tronsonul unu este gata, tronsonul doi se lucrează și anul acesta putem să-l dăm în folosință, și în felul acesta să fim și noi cu un pas înainte în ceea ce ține de autostrăzi, față de vecinii maghiari”, a afirmat prim-ministrul. economica.net

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie