Studiu Universitatea Babes-Bolyai: Profilul psihologic al poporului roman

 

Românii trec uşor dintr-o stare emoţională în alta, au o autonomie redusă, sunt ambiţioşi, boemi, dar şi indisciplinaţi. Acestea sunt o parte dintre caracteristicile poporului român.

profil psihologicEle apar într-un studiu de proporţii despre profilul nostru psihologic, realizat de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Universitatea Babes-Bolyai.

Autorii au folosit teste psihologice internaţionale adaptate pe populaţia românească.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Babes-Bolyai, coordonatorul studiului, a explicat în Ora de ştiri ce înseamnă spiritul Gregar – ne place să trăim în mulţime, să ne raportam la mulţime şi să ne comportăm mai degrabă în funcţie de statandardele grupului.

Daniel David a mai spus că românii au o sensibilitate afectivă crescută, acceptăm autoritatea şi tradiţiile, suntem ambiţioşi, creativi şi boemi, dar aceste trăsături pot avea şi o latură negativă în situaţiile de viaţă. În loc să fim flexibili, aspectul negativ este că uneori trecem prea uşor dintr-o stare în alta. Când suntem calzi în realţiile interpresonale asta înseamnă şi o autonomie redusă. Când spunem că acceptăm autoritatea şi tradiţiile, partea negativă este că schimbarea este percepută ca fiind negativă. Un om abţios este şi suspicios, creativitatea este adesea însoţită şi de indisciplină.

Daniel David a spus că între români şi alte popoare nu sunt diferenţe la nivel de bază. Apar diferenţe la nivelul profilului de suprafaţă. Românii nu folosesc potenţialul pe care îl au.

Mihai Puiu, profesor în psihologie este de părere că românii nu sunt întotdeauna evaluaţi obiectiv, corect, iar acest studiu va oferi o excelentă priză de identitate, reprezintă un reper solid.

Cum arătăm noi, comparativ cu americanii.

1. Noi suntem mai … nevrotici decât americanii.

2. Extraversiunea – adică adaptarea la ambianţă socială – este mai ridicată la români decât la americani, atunci când este evaluată de alţii.

La acest nivel o componentă importantă este Spiritul Gregar, care este mai ridicat la români decât la americani

3.Deschiderea psihologică este însă mai ridicată la americani decât la români, când este autoevaluată, şi este mai ridicată la romani decât la americani, când este vorba de evaluarile făcute de alţii.

4.Deloc surprinzator, la noi – românii- agreabilitatea este mai ridicată în comparatie cu locuitorii de peste Ocean.

5. La fel, nicio supriză, americanii ne întrec la capitolul conştiinciozitate.

stiri.tvr.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie