Posibile incalcari ale conditiilor arestului la domiciliu in cazul lui Marian Capatana

 

Marian Căpăţână, judecat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat, alături de Mircea Băsescu, că ar fi luat mită de la familia lui Bercea Mondial, ar fi încălcat dispoziţiile dispuse de instanţă, Poliţia Constanţa intrând în posesia unor imagini în care Căpăţână apare într-un duty-free.

marian capatanaCurtea de Apel Constanţa a dispus, în 26 noiembrie, înlocuirea arestului preventiv în cazul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână cu măsura arestului la domiciliu, printre obligaţiile pe care cei doi le au fiind şi aceea de a nu părăsi locuinţa fără permisiunea instanţei şi de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi.

Marian Căpăţână ar fi încălcat aceste dispoziţii, fiind văzut în Portul Constanţa vineri, când a avut loc o nouă înfăţişare în procesul care se judecă la Tribunalul Constanţa.

Astfel, Marian Căpăţână a fost surprins de camerele de luat vederi ale unui magazin duty-free din Portul Constanţa, unde a mers după proces, împreună cu o tânără, care şi-a cumpărat din acest magazin un parfum.

Potrivit unor surse judiciare, Poliţia Constanţa a intrat în posesia acestor imagini, iar reprezentanţii instituţiei şi-au informat colegii din Olt, Marian Căpăţînă având arestul la domiciliu instituit la locuinţa sa din comuna Drăgăneşti din acest judeţ.

Conform procedurilor, poliţiştii din Olt trebuie să informeze Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul privind mita pe care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial, iar magistraţii vor trebui să decidă dacă au fost încălcate obligaţiile dispuse pe durata măsurii arestului la domiciliu.

De altfel, aceste obligaţii i-au fost aduse la cunoştinţă lui Marian Căpăţână, atrăgându-i-se atenţia că în caz de încălcare a obligaţiilor dispuse măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.

La temenul de vineri, Marian Căpăţână a cerut în instanţă schimbarea adresei unde se află în arest la domiciliu, de la Drăgăneşti la Bucureşti, unde are închiriat un apartament. Instanţa a amânat pronunţarea pentru această cerere pentru 10 decembrie. Catalin Leganel, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie