Savel Viorel Botezatu, primarul comunei Udesti judetul Suceava retinut pentru fraude cu fonduri europene

 

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava l-au reținut joi, pentru 24 de ore, pe Savel Viorel Botezatu, primar al comunei Udești, acesta fiind acuzat că a falsificat mai multe documente pentru a obține ilegal subvenții din fondurile UE pentru agricultură.

dnaPotrivit unui comunicat al DNA, primarul este acuzat de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; tentativă și complicitate la această infracțiune; influențarea declarațiilor, șantaj.

În același dosar, a fost reținută Marinela Borza, casier la Primăria Udești și președinte al Asociației Crescătorilor Animalelor și Utilizatorilor de Pășuni — OADICI Udești, pentru prezentare de documente ori declarații false, influențarea declarațiilor, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Cu ocazia campaniilor din anii 2010 și 2011, Viorel Botezatu, în numele Consiliului Local Udești, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, cu scopul de a obține ilegal subvenții de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 532.082 lei, susțin procurorii.

Citeste mai departe pe agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie