Procurorul sef al DNA cere reglementarea duratei pentru care poate fi dispusa masura controlului judiciar

 

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiției în care susține necesitatea unei intervenții legislative urgente care să modifice dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, se arată într-un comunicat al DNA. Procurorul şef cere reglementarea duratei pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura și durata maximă pentru care pot fi prelungite.

Codruta Kovesi 2În opinia Direcției Naționale Anticorupție, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile și prelungit succesiv pentru aceeași perioadă, iar durata totală a măsurii preventive să nu depășească doi ani.

Demersul are loc după ce, pe 4 decembrie 2014, Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 211 – 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri.

În scrisoarea transmisă ministrului Justiției, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție notează că adoptarea recentei decizii poate da naștere unor vulnerabilități în cauzele penale aflate în curs și în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Astfel, există riscul ca inculpați a căror libertate de mișcare a fost restrânsă de către judecătorul de drepturi și libertăți să părăsească teritoriul țării, îngreunând astfel desfășurarea procesului penal. Având în vedere că pe rolul Direcției Naționale Anticorupție există mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de săvârșirea unor infracțiuni grave și care beneficiază de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia că inacțiunea autorităților a facilitat acestor persoane sustragerea de la răspunderea penală.

Având în vedere că prin acest act normativ se urmărește reglementarea unei măsuri preventive deja existente, în scopul de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție apreciază că modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanță de urgență care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. stiri.tvr.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie