Numele lui Ioan Oltean, Dorin Cocos si Alin Cocos mentionate in dosarul Alinei Bica

 

Deputatul PDL Ioan Oltean apare în declaraţiile martorilor. Acesta ar fi sprijinit-o pe fosta preşedintă ANRP, Crinuţa Dumitrean, în toate deciziile pe care le lua în comisia de retrocedări. Mai mult, şi fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi fost, la rândul lui, protectorul lui Sergiu Diacomatu, unul dintre inculpaţi şi s-ar fi folosit de acesta pentru a-şi ajuta apropiaţii. În dosar mai apare și numele fiului lui Dorin Cocoș, Alin Cocoș, care ar fi intermediat discuțiile dintre tatăl său și Sergiu Diacomatu.

alina bicaPotrivit unor documente obținute de Digi24 Dorin Cocoş i-ar fi promis lui Sergiu Diacomatu că îl va menţine în funcţia pe care o avea, cea de vicepreşedinte la ANRP. În schimbul acestui sprijin Diacomatu ar fi trebuit să îl ajute necondiționat pe Dorin Cocoș cu soluționarea unor dosare. „În perioada decembrie 2009 – sfârșitul lunii martie 2011 am deținut funcția de vicepreședinte ANRP, răspunzând de fondul financiar. În cursul anului 2009 (…) l-am cunoscut pe Alin Cocoș, și prin intermediul acestuia și pe tatăl său, Dorin Cocoș. Pe parcursul relației cu Dorin Cocoș , prin prisma influenței politice pe care acesta o deținea la nivelul PDL, partid aflat la guvernământ în perioada respectivă, mi-a promis că voi fi menținut în funcție, dar în situația în care va avea nevoie de sprijinul meu în legătură cu activitatea la ANRP, să i-l ofer necondiționat” le-a spus Sergiu Diacomatu anchetatorilor. În declarația acestuia apare și numele lui Ioan Oltean: „Am acceptat propunerea întrucât nu eram membru de partid, iar relațiile cu președintele Crinuța Dumitrean au fost tensionate de la început, eu nefiind de acord cu practicile acesteia în cadrul instituției. De asemenea, știu că președintele Crinuța Dumitrean era sprijinită de către Ioan Oltean, un alt membru important PDL, care la aproape fiecare ședință de birou politic îmi solicita demiterea”.

În documentele obținute de Digi24 Sergiu Diacomatu le acuză pe Alina Bica și Crinuța Dumitrean că ar fi acționat concertat pentru a obține soluții favorabile unor interese pe care le reprezentau. „Cu Dorin Cocoș nu am discutat niciodată telefonic, dar au fost situații în care eram sunat de către Alin Cocoș și invitat la sediul Eurohotel din Bulevardul Mareșal Averescu, unde se afla și Dorin Cocoș. La una din întâlniri, spre sfârșitul lui 2010, Dorin Cocoș mi-a dat pe un bilețel numărul unui dosar aflat la ANRP și mi-a cerut sprijinul pentru soluționarea favorabilă și cu celeritate a acestui dosar. Solicitantul despăgubirilor în acest dosar era Gheorghe Stelian. (…) Discuțiile din acest dosar le-am purtat prin intermediul șefului de Serviciu Despăgubiri, Ancuța Anghelina. (…) De dosarul de despăgubire s-a interesat și Președintele Crinuța Dumitrean. (…) Precizez că la nivelul CCSD, Crinuța Dumitrean și Bica Alina, reprezentanta Ministerului Justiţiei, acționau concertat, iar în situația în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susținută de cealaltă, creând atmosferă, iar ceilalți membri votau conform opiniei induse de acestea”. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie