Cand ar putea fi luata masura reducerii TVA la alimente?
TVA nu poate fi redusă „în bloc”, printr-o singură decizie, la produsele alimentare până la finele lui 2015, însă poate fi scăzută pentru orice aliment, dacă acesta clasificat ca submăsură în cadrul celor două cote reduse de TVA deja existente, de 5%, respectiv 9%.
Într-un document al Ministerului Agriculturii, ministrul Daniel Constantin a susţinut, într-un răspuns la o întrebare adresată de un senator PSD privind reducerea TVA la produsele ecologice, că, potrivit unei Directive a Comisiei Europene, cota de TVA la toate produse alimentare nu se poate reduce sub 15% până în 31 decembrie 2015.
„Pe de altă parte, în conformitate cu cele stabilite prin Directiva 2006/112/CE/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 97 se precizează că pentru toate produsele alimentare, în perioada 01.01.2011-31.12.2015, cota standard de TVA nu poate fi redusă sub 15%”, se arată în răspunsul semnat de Daniel Constantin.
Senatorul PSD Ovidiu Donţu i-a adresat recent o întrebare ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, privind premisele scăderii TVA pentru produsele ecologice.
„Având în vedere apariţia în presă a răspunsului comunicat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la interpelarea dlui. senator Donţu Ovidiu-Liviu cu referire directă la scăderea TVA pentru produsele ecologice, facem următoarele precizări: România are o cotă standard de TVA de 24% şi două cote reduse de 5 respectiv 9%, aşa cum permite legislaţia europeană în materie. Cota redusă de TVA de 5% se aplică în cazul locuinţelor sociale, iar cea de 9% în cazul produselor farmaceutice, serviciilor hoteliere şi pâine”, se arată în comunicatul MADR.
Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile Directivei, statele membre pot aplica cote reduse pentru alimente. Potrivit MADR, definiţia alimentelor este următoarea: „alimente (inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice) destinate consumului uman şi animal; animale vii, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în mod normal în prepararea alimentelor; produse utilizate în mod normal pentru a completa sau înlocui alimente”.
În acest context, se mai arată în comunicatul MADR, toate produsele denumite alimente pot beneficia de aceasta cotă redusă fiind încadrate ca submăsuri în interiorul acesteia. Liviu Iancu, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!