Infringement impotriva Romaniei in legatura cu extinderea carierelor de lignit din judeţul Gorj
Comisia Europeană (CE) a deschis un caz de infringement împotriva României în legătură cu extinderea carierelor de lignit din judeţul Gorj, pentru încălcarea unei directive a Uniunii Europene privind evaluarea efectelor aspura mediului înconjurător a proiectelor private sau publice.
Cazul se află în prima fază a procedurii de infringement, Comisia Europeană cerând României să ofere observaţiile pe care le are de făcut în legătură cu aplicarea directivei 92/2011 a UE în proiectul de extindere a carierelor de lignit din Gorj, potrivit CE.
„Defrişarea a peste 700 de hectare şi extinderea pe această suprafaţă a exploatărilor de lignit trebuie să se conformeze normelor de protecţie a mediului prevăzute de legislaţia în vigoare, respectându-se principiul dezvoltării durabile”, a declarat într-un comunicat Cătălina Rădulescu, avocat şi membru al Asociaţiei Bankwatch România.
Carierele de lignit din judeţul Gorj deservesc termocentralele Complexului Energetic Oltenia
De altfel, în luna februarie, Complexul Energetic Oltenia a anunţat că urmează să investească 2,5 miliarde lei (aproximativ 550 milioane de euro) în următorii 15 ani, din fonduri proprii, pentru a punerea în funcţiune a două noi cariere de lignit în judeţul Gorj, care să crească producţia de cărbune a companiei cu 50%.
Procedura de infringement presupune trei faze. Prima fază constă în trimiterea unei notificări către statul membru vizat, în timp ce în a doua fază CE cere statului să aplice deciziile pe care instituţia le dispune în respectivul caz. Dacă statul nu adoptă normele UE, Comisia Europeană poate trimite statul în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Luiza Chiroiu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!