Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot urmarit penal – Surse

 

Procurorii DNA Alba au extins urmărirea penală pe numele președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, pentru săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici.

dna1Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că Mircea Moloț este urmărit penal pentru trafic de influență în formă continuată, luare de mită, infracțiunea de fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; spălare de bani în forma instigării, deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.

Dosarul îl vizează și pe vicepreședintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, care are calitatea de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani în forma instigării.

Citeste mai departe pe agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie