Noul presedinte Klaus Iohannis va depune juramantul duminica 21 decembrie 2014
Conducerea Camerei Deputaţilor a hotărât că plenul reunit al Parlamentului se va întruni în data de 21 decembrie, duminică, pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte Klaus Iohannis.
„Am stabilit programul de lucru şi am făcut o proiecţie şi privind programul de lucru peste două săptămâni. A rămas clar – pe data de 21 decembrie se va întruni plenul Parlamentului, reunit, pentru depunerea jurământului de către preşedintele României”, a declarat secretarul Camerei Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent al acestui for.
El a arătat că Biroul Permanent al Camerei nu a mai aşteptat punctul de vedere al Curţii Constituţionale, luând decizia privind data de 21 decembrie.
Întrebat dacă a fost primit un răspuns din partea Curţii Constituţionale, Ciolacu a răspuns: „Nu, dar hotărârea a fost luată oricum, că pe data de 21. Nu ştiu ce răspuns şi ce să mai aşteptăm, dar oricum noi am hotărât că pe data de 21 să fie plen reunit pentru depunerea jurământului”.
„Categoric, pe data de 21, deputaţii şi senatorii vor fi în Parlament pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte al României, Klaus Iohannis”, a mai spus Ciolacu.
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului anunţau, marţi, că au decis să solicite Curţii Constituţionale un punct de vedere cu privire la momentul la care preşedintele ales, Klaus Iohannis, poate depune jurământul în plenul Parlamentului, pentru a-şi începe mandatul.
Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a fost întrebat, miercuri, de jurnalişti, la intrarea în sediul instituţiei, când ar trebui să depună jurămantul noul preşedinte. „După Constituţie, mandatul preşedintelui este de cinci ani. Socotiţi şi voi, din 21 decembrie 2009, când se împlinesc cinci ani. 21 decembrie 2014, în mod normal. În Dreptul constituţional, termenele se socotesc pe zile pline. Nu se scade din calcul ziua în care începe şi ziua în care se sfârşeşte. Deci, pe 21 decembrie s-ar împlini cinci ani”, a declarat Zegrean. digi24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!