Instabilitate pe piata asigurarilor

 

Tarifele RCA sunt doar notificate către ASF, şi nu aprobate de instituţie, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, care spune că piaţa de profil se află într-un „dezechilibru” din cauză că asigurătorii plătesc, în medie, 117 lei la 100 lei încasaţi din prime subscrise.

asigurari„În prezent, rata combinată a daunei, care este de 117%, ne arată un dezechilibru. Corectarea lui nu presupune automat o majorare a preţurilor, poate să însemne şi reducere de costuri. Dar dezechilibrul va trebui corectat”, a declarat Negriţoiu într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Rata daunei combinate se calculează ca raport între cheltuieli şi daune şi prime subscrise.

Reuniune cu asigurătorii şi transportatorii

Şeful ASF s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR) şi ai brokerilor independenţi.

De asemenea, la întâlnire au participat reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), ai Asociaţiei Cărăuşilor Particulari din România (ACPR) şi ai Asociaţiei Române de Logistică (ARILOG).

Industria unităţilor reparatoare service a fost reprezentată de Federaţia Distribuitorilor şi Reparatorilor Autorizaţi din România (FEDRA), Asociaţia Dealerilor de marcă Volkswagen şi Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Din conducerea ASF au mai fost prezenţi prim-vicepreşedintele instituţiei, Cornel Coca-Constantinescu, şi vicepreşedintele pentru sectorul asigurărilor-reasigurărilor, Marius Vorniceanu, precum şi experţi tehnici.

Miting la Parlament, pe 2 decembrie

ASSAI a anunţat, marti, că organizează un miting de protest în data de 2 decembrie, invocând comportamentul protecţionist pe care ASF îl are faţă de companiile de asigurari. Mitingul va avea loc începând cu orele 11.00 în faţa Palatului Parlamentului şi a sediului ASF.

„Scopul întâlnirii a fost coordonarea în aplicarea normelor ASF pe piaţa asigurărilor, în beneficiul asiguraţilor şi al stabilităţii pieţei, prin creşterea încrederii în produsele de asigurare. ASF consideră că pentru acest lucru este esenţială înţelegerea din partea tuturor participanţilor la piaţă a situaţiei de fapt, a rolului de reglementator şi supraveghetor naţional al ASF, dar şi al rolului fiecărui participant”, se spune în comunicat. Dan Străuţ, adevarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie